De la 1 ianuarie 2012, orice venit va fi impozitat
Potrivit noului Cod Fiscal
Modificarea Codului Fiscal, decisă şi votată anul acesta, urmează să intre în vigoare începând cu 1 ianuarie 2012. Printre cele mai importante prevederi se află şi plata de impozite pe veniturile obţinute din orice sursă, creşterea accizelor la motorină şi modificarea termenului de depunere a declaraţiilor. Astfel, potrivit noilor modificări, accizele la motorină vor creşte de la 1 ianuarie cu 4,4 la sută, de la 358 euro la 374 euro/tonă, iar cele pentru cafea vor fi menţinute şi în 2012, deşi eliminarea lor era programată încă din 2010. De asemenea, toate companiile care nu şi-au reevaluat clădirile în ultimii trei ani vor plăti impozite majorate până la 20 la sută din valoarea de inventar. Procentul va urca la 40 la sută în cazul în care operaţiunea nu a fost efectuată în ultimii cinci ani. Devansarea termenului de depunere a declaraţiei anuale de impozit pe profit de la 25 aprilie la 25 martie, inclusiv, a anului următor, este o altă prevedere extrem de importantă pentru firmele din România.
lOrice venit, impozitat din prima lună
Noul Cod Fiscal va menţine obligaţia de plată a impozitului pe veniturile obţinute din orice sursă, de către o persoană fizică rezidentă română, cu domiciliul în România, pentru încă trei ani următori celui în care are loc schimbarea rezidenţei acesteia într-un stat cu care România nu are încheiată convenţie de evitare a dublei impuneri.
lTaximetriştii îşi vor putea determina venitul pe bază de normă de venit
Contribuabilii care desfăşoară activitate de transport de persoane şi de bunuri în regim de taxi şi care în 2011 au fost impuşi în sistem real vor avea posibilitatea să opteze pentru determinarea venitului pe bază de normă de venit. O prevedere importantă inclusă în Codul Fiscal din 2012 se referă la menţinerea, în 2012, a impozitării suplimentare a persoanelor care au mai multe case, precum şi a deţinătorilor de maşini a căror capacitate cilindrică depăşeşte 2.000 cmc.
lFirmele cu cifra de afaceri de până la 100.000 de euro, obligate să depună la 3 luni declaraţia unică
O altă reglementare prevede introducerea, pentru firmele cu cifră de afaceri de până la 100.000 euro, a obligativităţii depunerii declaraţiei unice o dată la trei luni şi nu lunar. De la 1 ianuarie şi până la jumătatea anului viitor, firmele care îşi plătesc datoriile către stat vor beneficia de reducerea la jumătate a penalităţilor. Începând cu 2012, băncile comerciale vor aplica standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS) şi vor renunţa definitiv la standardul românesc de contabilitate (RAS). (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă: „Reabilitare și dotare Școala Primară Ungurei, str. Principală Nr. 218, Loc. Ungurei, Județ Alba”
COMUNICAT DE PRESĂ DATA: 23.12.2024 „REABILITARE SI DOTARE SCOALA PRIMARA UNGUREI, STR. PRINCIPALA NR. 218, LOC. UNGUREI, JUD. ALBA” COMUNA ROSIA DE SECAS, cu sediul in Rosia de Secas, Str. Principala nr. 458, judetul Alba, cod postal 517640, România, cod fiscal 4562060, România, anunță finalizarea proiectului cu titlul: ”REABILITARE SI DOTARE SCOALA PRIMARA UNGUREI, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 8 ore
MESAJE de CRACIUN. Texte frumoase cu URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 18 ore
Cele mai frumoase mesaje de Crăciun. Urări și felicitări pe care le puteți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
MESAJE de CRACIUN fericit! Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
MESAJE de SĂRBĂTORI 2024. URARI şi FELICITARI pe care le puteţi trimite prin SMS de Sărbători
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de SFANTUL STEFAN 2024. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pentru rude sau prieteni care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE de Mos CRACIUN hazlii. Idei de SMS-uri, URĂRI şi FELICITĂRI amuzante pe care le puteți trimite celor dragi