De astăzi: firmele și PFA-urile nu mai sunt obligate să își ștampileze documentele în relația cu statul
Vești bune pentru firme și persoanele fizice! Începând de astăzi, nu va mai fi obligatorie aplicarea ștampilei pe vreun document necesar în relația cu instituțiile publice, nici chiar pe contractele încheiate cu statul.
Până în prezent, legislația prevedea că „persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum și entitățile fără personalitate juridică nu au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri sau orice alte documente depuse la instituțiile sau autoritățile publice”.
Guvernul a extins recent sfera acestor documente, stabilind practic și în mod explicit că, de fapt, firmele și cetățenii nu vor mai avea nevoie de nicio ștampilă pentru actele din relația cu statul, inclusiv pentru contracte încheiate cu autoritățile sau instituțiile publice.
„Persoanele fizice, persoanele juridice de drept privat, precum și entitățile fără personalitate juridică nu au obligația de a aplica ștampila pe declarații, cereri, contracte sau orice alte documente sau înscrisuri depuse la instituțiile sau autoritățile publice ori emise sau încheiate în relația cu instituțiile sau autoritățile publice”, stabilește acum textul de lege.
Sursa: digi24.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală | Mircea Hava: PNL Alba rămâne un partid al celor care au trecut în fișa postului, cu majuscule, „Fapte, nu vorbe!
Publicitate electorală | Mircea Hava: PNL Alba rămâne un partid al celor care au trecut în fișa postului, cu majuscule, „Fapte, nu vorbe! Da, sunt absolut convins că PNL va câștiga alegerile, și de data asta, în Alba! Și nici n-ar putea să fie altfel, când orice buletin de vot, pentru președinte sau parlament, este, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan