FOTO, FC Hermannstadt – Performanţa Ighiu 4-0 (0-0) | Eşec drastic, în primul amical, pentru divizionara terţă
În primu l amical disputat în această vară, Performanţa Ighiu, divizionara terţă pregătită de Mihai Manea a pierdut în deplasare cu FC Hermannstadt, scor 0-4 (0-0). Toate reuşitele meciului s-au înscris după pauză, când au punctat P. Petrescu (59), Ad. Mărginean (62, autogol), Blănaru (70 şi 72).
O înfrângere drastică, dar firească, în condiţiile în care ighienii abia au reluat pregătirile, la începutul acestei săptămâni, şi de azi încep stagiul centralizat la Codlea, iar formaţia lui Alex Pelici s-a aflat înaintea ultimei repetiţii înaintea startului ligii a doua, FC Hermannstadt anunţându-se o pretendentă serioasă la promovarea în Liga 1.
Ighienii au dus ritmul în primele 60 de minute, dar apoi ecartul de pregătire şi-a spus cuvântul.
Scorul a căpătat proporţii în actul secund, după ce antrenorul Mihai Manea a început să efectueze modificări în distribuţie şi să testeze diverşi jucători. „Sunt mulţumit pentru modul cum ne-am prezentat în primele 60 de minute, ţinând cont că avem numai 4 zile de pregătire la activ„, a spus Mihai Manea.
Hermannstadt (antrenor Alex Pelici): Căbuz – Stancu, Crişan, Stoica, D. Tătar, Dâlbea, Dumitriu. Monea, S. Lupu, Rusu, Cîrstean; Pamfile, Blănaru, Petrescu, I. Popa, Vereş, Străulea, Bratu, Necşa, Moldovan.
Performanţa (antrenor Mihai Manea): Zăvoi – Iclănzan, Oiţă, Potopea, Medeşan – Bucur, Unguru – Fetiţa, Istrate, Circov – Cl. Oara; au mai intrat V. Ignat, Ad. Mărginean, Joldeş, Muscel (junior, Şcoala de Fotbal „Dani Coman”), Seiwerth, Tineiu, Zsigmond, Miroiu, Petruse (din Teiuş, ex-Unirea Alba Iulia şi Centrul de Excelenţă Tg. Mureş). Nu au evoluat M. Cristea, Sporea (reţinut de examenele şcolare), Trifa (accidentat, nu a efectuat deplasarea), Cordoş (va ajunge abia săptămâna viitoare). Ighienii au renunţat la Petric, Marinca, Oprişor.
Sursa, text-foto: Tribuna Sporturilor Sibiu
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Festivalul Internațional al României, la șah, la Sebeș și Alba Iulia, în perioada 22-26 noiembrie
Festivalul Internațional al României, la șah, la Sebeș și Alba Iulia, în perioada 22-26 noiembrie În perioada 22-26 noiembrie se desfășoară la Sebeș (21-24 noiembrie, Hotel Leul de Aur) și Alba Iulia (25-26 noiembrie Hotel Transilvania) Festivalul Internațional al României la șah, organizat de FR Șah în parteneriat cu CJ Alba. Programul este următorul: *vineri […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan