VIDEO. Peste 200 de participanți, la maratonul de la Roșia Montană, între care și un moț îmbrăcat în costum popular
Peste 200 de persoane au luat, sâmbătă, startul maratonului de la Roșia Montană, între care și un moț vârstnic îmbrăcat în costum popular.
https://www.facebook.com/RosiaMontanaMarathon/videos/1837604673235633/
În perioada 21-23 iulie, în Munții Apuseni, la Roșia Montană, se desfășoară cea de-a V-a ediție a Maratonului Pachamama Roșia Montană, un eveniment care îmbină pe lângă partea sportivă și pe cea ecologică, pe cea cultural-artistică și pe cea socială.
În cadrul evenimentului, cei prezenți se vor putea bucura, pe lângă concursul de alergare propriu-zis de un spectacol de dansuri populare, concerte, foc de tabără, dar și vizite la monumente naturale din zonă.
În cea de-a doua zi, duminică, se va organiza o drumeție pentru toți cei care au venit alături de alergători, la cele mai frumoase zone și obiective ale Roșiei Montane: Masivul Cârnic, Piatra Corbului, Tăul Mare, Tăul Brazi, Valea Cornei și multe altele. De asemenea, se vor organiza și vizite ale Galeriilor Romane, cele mai lungi din Europa.
Concursul este structurat pe patru categorii de alergare, la alegere:
MARATON
43,82 km – 1490 m diferenţă pozitivă; Trail race combinat cu porţiuni de asfalt; Timp limită – 9 ore;
SEMIMARATON
26,58 km – 860 m diferenţă pozitivă; Trail race combinat cu porţiuni de asfalt; Timp limită – 6 ore;
CURSA DE 10 KM
10 km – 150 m diferenţă pozitivă; Alergare pe asfalt; Timp limită – 2 ore;
CURSA COPIILOR
Alergare pe grupe de vârstă
8-10 ani: 600m
11-12 ani: 800m
13-15 ani: 1200 m
PROGRAM
SÂMBĂTĂ, 22 iulie 2016
6:00 – 7:00 – RIDICAREA KIT-ULUI DE CONCURS de la zona de start
7:30 – STARTUL COMPETIŢIEI din PIAȚA CENTRALĂ
7:30 – 15:30 – DESFĂȘURAREA CONCURSULUI cu probele de maraton, semimaraton și cursa de 10 km
16:00 – 17:00 – CURSA COPIILOR
14:00 – PASTA PARTY
18.00 – PREMIEREA
19:30 – SPECTACOL – dansuri populare cu Ansamblul Popular din satul Bucium
20:30 – CONCERT
22:00 – FOC DE TABĂRĂ
DUMINICĂ, 23 iulie 2017
9:00 – 11:00 – TURUL MONUMENTELOR NATURALE din zonă: Piatra Corbului, Piatra Despicată, Tăul Cornei, Tăul Brazi și Masivul Cârnic.
9:00 – 15:00 – TURUL MINEI – vizitarea galeriilor romane, cele mai întinse mine romane din lume (Un tur durează aproximativ 2 ore; în acest interval vor avea loc trei tururi – 9:00-11:00, 11:00-13:00 și 13:00-15:00)
11:00 – 14:00 – ÎNTÂLNIRE cu reprezentanții proiectelor locale pentru a discuta despre o posibilă susținere, colaborare sau dezvoltare a lor: Adoptă o casă, Cercetași Roșia Montană, Made in Roșia și Vizitați Munții Apuseni.
Vă prezentăm mai jos filmulețul maratonului de anul trecut:
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Curier Județean
INCENDIU de vegetație uscată pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia: Intervin pompierii
INCENDIU de vegetație uscată pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia: Intervin pompierii Un incendiu de vegetație uscată a izbucnit duminică după-masa pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia. Citește și: INCENDIU în Alba Iulia, cu degajare de fum, de la o oală cu mâncare uitată pe foc Detasamentul de pompieri Alba Iulia […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel 2024 – aproape 500.000 de români îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru și Pavel 2024. Urează-le un călduros ”La mulți ani” celor apropiați
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, Tradiţii şi Superstiţii de Sfinţii Petru şi Pavel: Se dă de pomană pentru sufletele celor morţi, apar licuricii şi nu mai cântă cucul
-
Ştirea zileiacum o zi
FOTO, VIDEO. Turist pe Valea Frumoasei, printre peisaje de o frumusețe tulburătoare, în raiul descris în povestirile lui Sadoveanu
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
De ce e bine să mergi duminica la biserică? Dacă nu te duci la Sfânta Liturghie înseamnă că-i întorci spatele lui Dumnezeu
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Sfinţii Petru şi Pavel 2024. URARI și FELICITARI pe care le poți trimite sărbătoriților