FOTO. Pagube de 35.000 de lei în urma incendiului din curtea SALPREST, din Alba Iulia. Cum au luat foc pubelele și containerele
Operatorul de salubritate SALPREST, ce are un punct de lucru pe șoseaua de centură a municipiului Alba Iulia, s-a ales cu pagube estimate la 35.000 de lei, iar în urma intervenției pompierilor au fost salvate bunuri de circa 20.000 de lei.
Pubelele și containerele au ars, miercuri, după ce în curtea societății comerciale a fost făcut un foc, apoi a ars vegetația uscată, iar flăcările s-au extins. În total au fost afectate 200 de pubele și 100 de containere.
Pentru stingerea lui au intervenit 15 pompieri cu trei autospeciale, fumul negru observându-se în miezul zilei de la zece kilometri depărtare.
”Detașamentul Alba Iulia a intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă și spumă și 15 pompieri pentru stingerea unui incendiu în curtea societății comerciale Salprest, în zona șoselei de centură a municipiului. Au ars aproximativ 200 de pubele și 100 de containere. Acestea erau goale. Nu au existat victime. La fața locului s-a deplasat și o mașină SMURD pentru orice eventualitate”, au declarat, pentru ziarulunirea.ro, reprezentanți ai ISU Alba.
Fumul negru și înecăcios produs în urma incendiului era vizibil de la circa 10 kilometri.
Cititori ai ziaruluiunirea.ro au trimis fotografii cu fumul negru, realizate în dreptul localității Oiejdea, aflată la circa zece kilometri de societatea comercială. De asemenea, alții au declarat că au observat incendiul în timp ce erau în coloană, pe DN1, între Alba Iulia și Sebeș.
Operatorul de salubritate Salprest ridică gunoiul menajer din mai multe localități din județul Alba.
[nggallery id=4341]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Programul băncilor de Paște 2024: Ce orar de funcționare au CEC BANK, BCR, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, BRD și ING Bank de sărbători
Programul băncilor de Paște 2024: Ce orar de funcționare au CEC BANK, BCR, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, BRD și ING Bank de sărbători Mai multe bănci din România au un program special de interacțiune cu clienții în perioada sărbătorilor pascale. CEC Bank CEC Bank a luat toate măsurile pentru ca, în zilele care sunt declarate […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Mesaje de Florii 2024. Idei de SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise prietenilor, rudelor şi colegilor care îşi sărbătoresc onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 20 de ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 5 zile
Duminica Floriilor – simboluri creştine, obiceiuri şi tradiţii populare