Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Autostrada Sebeș-Turda, previziuni optimiste: Vom putea circula de la Aiud la Cluj în câteva luni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ultimul blocaj major de pe lotul 4 al autostrăzii Sebeş – Turda a fost eliminat. Ministerul Transporturilor a emis autorizaţie de construire pentru zona Lacului Stejeriş. Astfel, la toamnă vom putea circula neîntrerupt pe autostradă de la Cluj până la Aiud, estimează Asociaţia Pro Infrastructură.

”Conform surselor noastre, și ultimul blocaj major de pe acest lot este aproape de a fi eliminat, CNAIR și constructorul stabilind condițiile pentru implementarea soluției tehnice pentru zona Lacului Stejeriș. Prin urmare, în acest moment, toate semnalele pe care le avem indică lunile octombrie-noiembrie 2017 pentru finalizarea acestui lot. Așadar, la finalul toamnei, vom avea conexiune directă pe autostradă între localitățile Aiud și Turda pentru că va fi dat în folosință și lotul 3 al Autostrăzii A10 (constructor Tirrena Scavi). Cu alte cuvinte, vom putea circula pe autostradă neîntrerupt de la Cluj-Napoca (Gilău) și până la Aiud, eliberând DN1 de traficul infernal dintre aceste două orașe”, potrivit celor de la Asociația Pro Infrastructura.

Autostrada Sebeş-Turda va avea o lungime totală de 70 de kilometri şi va traversa parţial judeţele Alba şi Cluj, fiind împărţită în patru loturi.

Primul lot se întinde pe 17 kilometri, de la intrarea pe autostradă în Sebeş, până la Pârâul Iovului, după Alba Iulia. Lotul doi are o lungime de 24,3 kilometri şi se întinde de la Pârâul Iovului până la intrarea în Aiud, iar lotul trei, care are 12,5 km, se întinde de la intrarea în Aiud până la Decea. Ultimul lot are 16,3 km şi se termină în Turda.

Valoarea lucrărilor, fără TVA, este de 541.739.137 de lei pentru lotul unu, 549.332.393 de lei pentru lotul doi, 420.511.921 de lei pentru lotul trei, 470.004.894 de lei pentru lotul patru, toate fiind finanţate din Fondul de Coeziune, 85%, şi Bugetul de Stat – 15%.

 


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

VIDEO |  ATAC terorist la un târg de Crăciun din Germania: 11 persoane decedate și peste 60 rănite. Un cetățean sirian a fost arestat

Cezar Lancrajan

Publicat

în

VIDEO |  ATAC terorist la un târg de Crăciun din Germania: 11 persoane decedate și peste 60 rănite. Un cetățean sirian a fost arestat O maşină a intrat într-un grup de oameni la târgul de Crăciun din oraşul Magdeburg, în centrul Germaniei, vineri seara, relatează DPA. Poliţia l-a arestat pe şofer, potrivit unor surse guvernamentale […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea