FOTO / Un bărbat din Cugir, cel mai în vârstă motociclist din țară: “Suntem suflete libere, pur și simplu ne place pe două roți”

Are 70 de ani și de când se știe a fost pasionat de motociclete. Îl întânești mai la toate evenimentele moto din țară. În jurul său are întotdeauna adunați motocicliști de toate vârstele, dornici să asculte povești și aventuri cu motociclete, demult trăite.

Ede Sztupi a învățat să conducă motocicleta încă de pe când era un copil

Ede, s-a apucat de călărit motoare copil fiind, la 7-8 ani, când tatăl său l-a urcat pentru prima dată în șaua unui Royal Enfeld. Pe vremea aceea nu era nevoie de permis, iar șoselele nu erau așa aglomerate, își amintește Ede. La Cluj, lângă Fabrica de Cărămidă, a învățat Ede să se dea cu motorul, iar în ’70 și-a luat și permisul.

”Tata era fierar în Cluj. Avea atelierul lui privat, așa că banii nu erau o problemă. Și cum tata era «bolnav» după motociclete, mereu cumpăra câte una. Aveam curtea plină de motociclete. Conduc de la 12 ani. Tata avea o motocicletă englezească Royal Enfield din anii ‘30, o motocicletă cu supape deschise, cu motor vechi. Astea acum sunt foarte scumpe. Pe motocicleta aia am început să conduc pe străzile mai mici ale Clujului. Tata m-a învățat așa, mai mult în joacă, să conduc, dar după o săptămână deja conduceam singur. Era un chopper foarte jos, ajungeam cu picioarele la pământ, așa că nu era foarte periculos. Tata a meșterit accelerația ca să nu pot să ajung la viteză mare. Că altfel motocicleta aia mergea peste sută, iar eu eram totuși un copil. Prima mea motocicletă am avut-o în 1968. Aveam 20 de ani. Era o Jawa. Pe urmă tata a cumpărat un Simson Awo, apoi un MZ. Tata era mare pasionat și, după cum vedeți, asta este o «boală» de familie.”

“Pe vremea aceea, ne adunam câte 80-100 de motocicliști și porneam în șir pe valea Arieșului, sus la moți”, povestește motociclistul. În ’77, s-a căsătorit cu Viorica și i-a transmis și ei microbul motoarelor. Apariția copiilor nu a fost un impediment pentru cei doi soți care au continuat să meargă cu motocicleta, iar copiii și-au primit botezul, fiecare pe rând, la 6 luni. Până aceștia au fost mici, bărbatul și-a cumpărat o motocicletă cu ataș și îi duceau peste tot cu ei. Sfârșitul de săptămână era rezervat excursiilor în munți, pescuitului sau picnicurilor. Fiecare escapadă avea o tradiție păstrată cu sfințenie: orice aveau de mâncare, slănina prăjită nu lipsea niciodată.

În perioada hippie, cuplul de motocicliști se alătura biker-ilor din toată țara la Cheile Turzii. Ascultau muzică rock străină și românească și organizau concursuri. Mersul încet, mersul în viteză, trasul de funie, concurs de băut bere, multe le întânim și la întrunirile din zilele noastre.

Concursul de mâncat plăcinte era preferatul lui Ede și al lui Viorica. Pe plăcintă se punea dulceață, iar concurenții trebuiau să o mănânce fără să pună mâna pe ea. În mijlocul plăcintei era și premiul, o monedă de 25 de bani. Anii ’80 au adus cu ei interzicerea întrunirilor mari, cel mai probabil din cauze politice.

„Ede baci“

Ede Sztupi și soția sa au adus pe lume patru copii. Apariția pruncilor nu i-a îndepărtat de motocicletă. Și-au cumpărat una cu ataș și și-au dus și copiii în călătorii. Iar băieții lor, ajunși adulți acum, împărtășesc pasiunea tatălui:

”Am trii ficiori și o fată. Am doi ficiori în Grecia și unul în Anglia. Fata e cu mine în Cugir, dar a fost plecată și ea un timp în Germania la lucru. Toți ficiorii au motociclete. Unul dintre băieți are chiar un Harley. Dar la noi în țară sunt gropi și e foarte periculos, așa că doar în Grecia se dă cu ea. Iar acum mi-a promis că îmi aduce o Hayabusa. Un alt fiu are un Suzuki pe care l-am condus și eu prin Grecia timp de 7 luni”.

Acum ”Ede baci”, cum îi spun motocicliștii mai tineri, conduce două motociclete Yamaha: ”Am un chopper și una de viteză. Cea de viteză e cam periculoasă, dar accelerația e la mine în mână, așa că totul e în regulă. Eu le-am spus și la ficiorii mei și la băieții ăștia mai tineri din club că totul e periculos pe lume, la o adică, și motocicleta, și mașina, dar dacă respecți regulile de circulație nu ți se poate întâmpla nimic rău. Sigur că ar fi bine ca și conducătorii auto să respecte motocicliștii… Mie nu mi-a fost niciodată frică. Am sânge rece încă de tânăr. În armată am fost la parașutiști”.

După pensionare, Ede și familia sa s-au retras la Cugir, orășelul de la poalele Drăganei. În loc să se odihnească după zeci de ani de muncă grea, Ede se simte mai tânăr ca niciodată. “Eu acum mă simt în floarea vieții. Vârsta o simt doar atunci când mă uit în oglindă. În rest mă simt ca atunci când am cunoscut-o pe nevastă-mea.”

Deși anii au trecut, aceștia nu au renunțat la pasiunea pentru două roți. La Cugir, s-au alăturat clubului de motocicliști al orașului, Lupii Sigidavei. Viorica, care acum 6 luni a părăsit lumea aceasta în urma unei boli necruțătoare, spunea de câte ori avea ocazia: “Suntem suflete libere, pur și simplu ne place pe două roți.”

Chiar dacă în regimul comunist restricțiile, inclusiv cele vestimentare, erau foarte severe, Ede Sztupi nu s-a despărțit niciodată nici de geaca de piele, nici de plete, nici de barbă: ”Când eram tânăr am fost mecanic auto și aveam ceva pile în Cluj, așa că până și în poza de buletin eram cu barbă și cu plete, că mă cunoșteau cei de la miliția locală. Dar, când mergeam prin țară, de câte ori mă opreau în trafic și îmi cereau buletinul se cruceau milițienii de poza mea. Miliția era foarte vigilentă când ne vedea pe noi, motocicliștii, că păream așa, mai fioroși. Am întemeiat un club la Cluj și plecam prin țară câte 100 de motocicliști odată. Și apoi ne tot opreau pe drum și dădeau drumul să plece doar la câte trei-patru odată, nu mai mulți. Nu aveai voie să fii în grup mare că le era frică să nu facem vreo revoluție. Dar noi la primul popas ne așteptam unii pe alții și iar mergeam grămadă”.

La întruniri nu aveai cum să nu îi remarci: îmbrăcați din cap până-n picioare în piele, cu geci pline de embleme și insigne, chipurile pline de bunătate, părul alb al lui Ede. ”Când ne făceam apariția la întrunirile de motoare, eu cu plete albe până la mijlocul spatelui, cu barba albă și soția cu părul tăciune, cu obrajii brăzdați de ani și de vânturi, toți întorceau capul după noi, chiar dacă nu aveam un Harley, ci doar o Yamaha. În jur aveam numai băieți și fete care ne pupau, ne întrebau cum o mai ducem. Ne simțeam bine între tineri, aveam mulți prieteni.”

Inspirație pentru „tinerii lupi“

Când s-a pensionat s-a retras la Cugir, localitate de unde se trage soția sa, și a întemeiat împreună cu Ghiță Borza asociația ”Lupii Sigidavei”.

Își amintește cu plăcere de călătoriile făcute de-a lungul vremii: ”Am călătorit mult cu motocicleta. Mergeam cu nevasta mea peste tot. Viața de motociclist e foarte faină. Mi-a plăcut și mie, i-a plăcut și nevestei. Am mers cu răposata mea nevastă o săptămână până în Estepona, aproape de Gibraltar, că au locuit o vreme copiii și în Spania. Atunci am condus 4.000 de kilometri. Apoi, când s-au mutat în Grecia, iar ne-am dus la ei pe motor, mergând 1.000 de kilometri. Am avut noroc cu nevastă-mea la drum. Io știu numai ungurește și românește, dar ea știa șepte limbi, așa că nu aveam probleme prin țările străine”.

Acum el este un exemplu și o sursă de inspirație pentru tinerii lupi ai Sigidavei. ”Băieții ăștia tineri nu au experiență”, spune el. ”Când am mers cu ei la Cluj și am dat de drum cu trei benzi de circulație au început să le tremure picioarele. Că nu erau obișnuiți. Să vezi mașini și în față, și în spate, și în stânga, și în dreapta… S-au speriat. La noi, la Cugir, e liniște, nu sunt atâtea semafoare și nu-i circulația de la Cluj. Noi avem un sens giratoriu și atât. Iar cele mai apropiate localități sunt micuțe: Sebeș, Orăștie… Eu sunt obișnuit cu aglomerația, că doar îs clujean. Am trăit 51 de ani în Cluj. Dar io le-am zis că dacă respecți semnele de circulație și viteza legală, totul e bine.”

Deşi femeia care i-a fost alături mai bine de 40 de ani nu îl mai poate însoţi, Ede nu e singur. Motocicliştii din Cugir sunt familia lui, iar alături de ei viaţa merge mai departe pe două roţi şi alţi tineri bikeri norocoşi, râd în continuare la glumele lui şi îi ascultă învăţămintele şi întâmplările care fac parte din experienţa unică de motociclist şi care se transformă în amintiri extraordinare, în momente unice.

Nelipsit de la întrunirile motocicliștilor din țară (”am o pungă de nailon plină cu insigne de la întâlnirile din ‘90 până azi), Ede Sztupi nu lipsește nici de la raliuri. Chiar și acum, la 70 de ani, mai concurează încă. Gândurile lui sunt îndreptate spre viitor.

”Acum am o prietenă, dar trebuie să mă obișnuiesc cu ea. Eu am 70 de ani, ea e cu 12 ani mai tânără. La început i-a fost frică pe motor, dar acum s-a obișnuit.”

Viteză și spirit civic

Ghiță Borza, unul dintre membrii fondatori ai sociației ”Lupii Sigidavei”, ne-a povestit cum a luat ființă grupul: ”Eram mai mulți băieți din Cugir pasionați de motociclete. În 1998 am început să ne dăm împreună pe motociclete vechi, din perioada comunistă. Conduceam motociclete sovietice, cehești… Ne-a fost mentor vestitul motociclist, vechi în branșă, Sztupi Ede. Cu el mergeam la concursuri moto prin țară, făceam excursii. În 2002 am început să purtăm pe spate emblema cu numele clubului, Lupii Sigidavei. Numele l-am luat de la cetatea dacică din zona noastră, Sigidava. Și am început să facem ieșiri împreună. Suntem 17 membri. Ca să intri în clubul nostru trebuie să îndeplinești niște condiții: să ai motocicletă personală și permis de conducere auto categoria A pentru a putea conduce motocicleta. Doritorii au o perioadă de probă, să-i spunem de șase luni, timp în care participă la acțiunile noastre. După această perioadă de inițiere, cei ce merită primesc vesta cu însemnele clubului nostru. În 2014 ne-am înființat și cu acte în regulă. Am început să ne ocupăm de ecologizare, de acte umanitare. Ajutăm copiii nevoiași, oamenii în vârstă și familiile nevoiașe. Am dat burse pentru copiii săraci care trăiau în niște condiții îngrozitoare. Cu banii donați de noi ei au putut merge la școală. De exemplu, un copil care trăia doar cu mama lui într-o cămăruță în care nici nu te puteai învârti cu ajutorul nostru nu doar că s-a dus la școală, dar a ajuns să fie chiar primul din clasă. Și eu îmi cresc copilul singur, am două servicii, știu cât e de greu. Așa că asociația noastră i-a ajutat cât a putut pe copiii săraci și cu bani și cu alimente, cu ce am putut și noi. Iar pe partea de ecologizare facem curățenie în zonele de agrement din zona noastră, a Cugirului. Strângem gunoaiele pe care le lasă în urmă turiștii”.

”Când am puțin timp liber, îmi iau copilul și colegii de club, ne urcăm pe motociclete și mergem cam în toată țara. Sigur însă, că mai ales în zona noastră: Alba, Hunedoara… dar am mers și în străinătate, în Ucraina, în Serbia”, ne spune Ghiță Borza.

”Mergem și pe la întâlniri cu motocicliști din alte cluburi din țară cu care colaborăm foarte bine. O dată pe an facem și cheful nostru moto, cu invitați din toată țara. Povestim despre trasee, despre motoare, sigur că merge și o bere-două și ascultăm muzică rock. Altă muzică nu merge cu motocicleta. Avem costumația care ține de protecția noastră, cu gecile de piele, căștile. Care are păr poartă plete, care nu, nu.”

Ca și mentorul său, și Ghiță Borza a început să conducă motocicleta de pe când era doar un copil: ”Conduc de la 11 ani. Eram fascinat când îl vedeam pe tatăl meu și, ca s-o spun pe aia dreaptă, îi furam motoreta când nu era acasă. Așteptam să plece la serviciu, urcam pe motoretă și ieșeam cu ea pe drum. Erau alte vremuri atunci. Nu era traficul de azi, nu era nici chiar atâta strictețe. Știam că nu am voie, dar așa e cu pasiunea: te îndeamnă, te cheamă. E ca o boală. Te «mușcă» și nu mai scapi de ea. Prima motocicletă pe care am condus-o era a tatei, o Honda Twister. Iar prima mea motocicletă am avut-o la 18 ani. Era un X 56 fabricată în 1959 în URSS. Era o motocicletă veche, cu dichisuri, mergeam mai mereu cu ea la un mecanic bătrân să mi-o mai pună la punct. Mi-am cumpărat-o din al doilea meu salariu. Apoi am condus un MV 75, fabricată în Germania în 1961. Cu asta am bătut țara în lung și-n lat vreme de 10 ani. Apoi am trecut la motociclete japoneze. Îmi place să merg în locurile mai sălbatice cu motorul de enduro. Merg cât mai mult spre munte. Îmi iau copilul cu mine și urcăm cât putem în munte. Mi-am cumpărat și o căbănuță la munte. E liniște, e frumos. Acolo mergem cel mai des. Îmi cresc singur copilul de la vârsta de 3 ani, acum are 9 și îl port de mic pe motocicletă, deși nu prea aș avea voie. Conduc o motocicletă Honda și mai am încă două motociclete, dintre care una de teren”.

Și, desigur că și fiul lui îi împărtășește pasiunea. La doar 9 ani, micul Borza conduce și el o motocicletă de copii, un Pocher: ”Îi place mai mult motorul decât bicicleta, dar eu îi tot spun că trebuie să facă și mișcare”. Despre veteranul grupului lor, Ghiță Borza nu are decât vorbe de laudă: ”Ede baci se dă și la 70 de ani pe motor. Cât a trăit soția lui, erau mereu împreună pe motocicletă. Erau nedespărțiți. Mai rar așa un cuplu. Între ei era o legătură ca de basm, ca între Făt-Frumos și Ileana Cosânzeana. Se potriveau în toate”.

Toți lupii Sigidavei și-ar dori să conducă motocicleta până la adânci bătrâneți așa cum o face Ede Sztupi.

Salvează

Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI