Rămâi conectat

Ştirea zilei

Municipiul Alba Iulia PREMIAT la EPSA 2017 Maastricht pentru proiectul pilot de Smart City 2018

Ziarul Unirea

Publicat

în

Municipalitatea din Alba Iulia a fost una dintre cele 4 reprezentante și singura câștigătoare din partea României în cadrul celei mai importante competiții dedicate dezvoltării și inovării în sectorul public: European Public Sector Award 2017.

Competiția EPSA se desfășoară o dată la doi ani. Ediția din acest an a avut ca temă generală „Un Sector Public Inovativ în 2017 – Noi Soluții la Provocari Complexe” și s-a derulat pe 3 nivele: european și național, regional, respectiv supra-local și local. La această din urmă categorie Alba Iulia s-a numărat printre autoritățile premiante care și-au depus proiectele până la 1 mai, data închiderii apelului.

Aplicația Alba Iulia Smart City 2018 a fost unul dintre proiectele declarate câștigătoare și care urmează să primească oficial Certificatul de Bună Practică din partea EPSA. Pe lista scurta a câștigătorilor se mai regăsesc proiecte ale unor administrații publice locale din Austria (Viena si Trofaiach), Franța (Toulouse), Germania (Dortmund), Islanda (Hafnarfjordur), Italia (Bari), Portugalia (Cascais), Spania ( Barcelona) sau Marea Britanie (Londra).

„Ce ne onorează chiar mai mult decat premiul în sine este faptul că Alba Iulia a făcut ca România să fie singura țară din estul Europei premiată pentru bune practici în materie de soluții inovatoare și performanță în sectorul public. Galeria extrem de selectă în care ne poziționăm și prin câștigarea acestui concurs ne confirmă faptul ca nu contează neaparat dimensiunile orașului ci cât de bine este administrat și cât de conectat la valorile și soluțiile europene, moderne, ale administrației. Îi felicit pe toți colegii cu care muncesc și companiile care cred în acest proiect pilot. Pentru ca orice diploma are în spate  chipuri, oameni si multă muncă. Așa cum am salvat și recuperat istoria, în volumul doi al celei mai frumoase povești despre un oraș din Romania, poate cel mai important capitol va fi Alba Iulia, creativitatea și tehnologia”, spune Nicolaie Moldovan, city managerul municipiului Alba Iulia.

„Mic, indiferent că vorbim de un om sau de un oraș, e doar o stare de spirit, pe care noi am depășit-o prin noi insine. Cu voință, cu știință și cu muncă. Faptul că prin acest concurs ni s-a dus vestea și prin Olanda și printre toți cei implicați din toată Europa, este încă un motiv real de mândrie, împărtășită cu România întreagă pe care eu zic c-am reprezentat-o, încă o dată, cu cinste”, a declarat Mircea Hava, primarul orașului.

Decernarea premiilor va avea loc în luna noiembrie, la Maastricht, în Olanda și îi va avea ca amfitrioni pe Annemarie Penn-te Strake, primarul orașului și pe directorul general al EIPA, Prof. Dr Marga Pröhl.

Despre EPSA: European Public Sector Award ( EPSA) este cea mai cunoscută și accesată platformă din Europa, dedicată excelenței în sectorul public. De la lansarea sa, în 2007, EPSA a primit și evaluat mai bine de 1000 de aplicații de la diferite autorități, organizații și instituții europene. ESPA a devenit una dintre cele mai valoroase baze de date europene în materie de proiecte publice de succes.

Cele mai valoroase dintre ele sunt puse, ulterior, la dispoziția tuturor administrațiilor europene interesate, EPSA devenind o adevarată rețea europeană de excelență în sectorul public. Misiunea principală a organizației este încurajarea guvernelor europene să își modernizeze structurile și practicile administrative și să genereze astfel o reformă administrativă reală. Viziunea EPSA este aceea de a construi un teren propice, o arenă în care secorul public european să poată inova, performa și excela, devenind astfel un exemplu și în afara Europei.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său

Ziarul Unirea

Publicat

în

Tânăr de 20 de ani, din Ciugud, condamnat la închisoare cu suspendare, după ce a provocat un accident mortal: Victima, chiar tatăl său Un tânăr în vârstă de 20 de ani din comuna Ciugud, care a provocat un accident rutier în urmă cu 2 ani, în urma căruia a decedat tatăl său, și-a aflat prima […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea