Alegeri locale parțiale, la Horea: Două dosare penale deschise pentru fapte de corupere a alegătorilor. S-ar fi oferit bani și băuturi alcoolice pentru influențarea votului
Polițiștii din Alba au întocmit, sâmbătă, la Horea, unde se desfășoară alegeri locale parțiale, două dosare penale pentru posibile fapte de corupere a alegătorilor, după ce, reprezentanți ai unui partid politic au acuzat că anumite persoane oferă bani și băuturi alcoolice pentru a influența votul cetățenilor.
Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba au declarat duminică, pentru ziarulunirea.ro, că cele două dosare penale deschise de polițiști au fost înregistrate la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni, cercetările fiind efectuate sub coordonarea procurorilor.
”În prima sesizare au fost făcute verificări, iar până în prezent aspectele sesizate nu s-au confirmat, dosarul respectiv urmează să fie soluționat prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpeni. În cea dea doua faptă sesizările sunt în derulare sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpeni. Ambele situații privesc fapte de corupere a alegătorilor”, potrivit Poliției Alba.
În unul dintre cazuri s-a reclamat că simpatizanți ai unui partid politic ar fi încercat să influențeze votul alegătorilor prin oferirea unor sume de bani, iar în cel de-al doilea acuzația privește oferirea de băuturi alcoolice, după ce persoanele în cauză băuseră împreună.
Cercetările sunt efectuate in rem.
Secțiile de votare de la Horea s-au deschis, duminică, la ora 7.00, iar până la ora transmiterii acestei știri nu au fost înregistrate alte incidente, potrivit reprezentanților Biroului de Circumscripție Comunală.
În comuna Horea din Munții Apuseni se organizează alegeri după ce Corneliu Olar, ales primar în iunie 2016, a demisionat în luna decembrie când a obținut un mandat de deputat.
În cursă pentru primărie s-au înscris Nicola Marin (PNL), viceprimar cu atribuții de primar, Florin Neag (PSD), susținut de ALDE și Ispas Mateș (PMP).
Potrivit informațiilor postate pe site-ul Prefecturii, în comuna Horea au fost amenajate șase secții de vot la care sunt așteptați 1.703 de alegători.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
Întoarsă din Germania, o familie din Alba a dezvoltat o afacere cu afini de cultură la Rădești
Întoarsă din Germania, o familie din Alba a dezvoltat o afacere cu afini de cultură la Rădești După cum se știe, afinul este un arbust îndrăgit pentru fructele sale care se consumă atât în stare proaspătă cât și prelucrată sub formă de suc, sirop, dulceața, vin sau afinată. Acestea sunt bine cunoscute pentru valoarea terapeutică […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum o zi
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 15 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale