Petarde confiscate
Jandarmii din Sebeş au sancţionat contravenţional un comerciant ambulant şi i-au ridicat bunurile în vederea confiscării. Luni, 19 decembrie a.c., în jurul orei 12.00, un echipaj de jandarmerie a surprins pe Bulevardul Lucian Blaga din municipiul Sebeş un bărbat care oferea spre vânzare două geci. Jandarmii l-au interpelat, l-au legitimat şi i-au solicitat prezentarea actelor de provenienţă a mărfii, precum şi a celorlalte documente care să certifice faptul că activitatea de comerţ se desfăşura în conformitate cu prevederile legale. La controlul corporal preventiv, asupra bărbatului – identificat ca fiind D. Ilie, de 29 de ani, din Sebeş – au mai fost găsite 11 cutii care conţineau 750 de petarde din clasa a II-a, materiale pirotehnice a căror deţinere, fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. În conformitate cu prevederile Legii nr. 12, din 6 august 1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, republicată, comerciantul a fost sancţionat contravenţional cu avertisment scris, i-au fost ridicate în vederea confiscării cele două geci, care au fost depuse în camera de corpuri delicte a Jandarmeriei Alba. Totodată, împreună cu petardele deţinute fără drept, bărbatul a fost predat Poliţiei Municipiului Sebeş, instituţie care va continua cercetările în acest caz. (A.D.T.)
lMarţi, 20 decembrie, poliţişti din cadrul Serviciului Arme Explozivi, Substanţe Periculoase, împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba au identificat, pe strada Lucian Blaga din municipiul Sebeş, pe Z.P., de 24 ani, din aceeaşi localitate, care deţinea şi oferea spre vânzare, fără a deţine autorizaţie, un număr de 1.960 petarde, pocnitori, rachete. Bărbatului i-a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de „efectuarea de operaţiuni fără drept cu articole pirotehnice”. (B.P.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
![](https://ziarulunirea.ro/wp-content/uploads/2023/12/ziarulunirea.jpg)
Știri recente din categoria Actualitate
Ce acte sunt necesare pentru a călători în străinătate însoțit de copiii minori Potrivit Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, minorii – cetățeni români pot trece granițele țării doar dacă dețin un document de călătorie valabil. Minorul însoțit de ambii părinți poate ieși doar cu pașaportul sau cartea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Ilie 2024. Câți români își sărbătoresc onomastica de Sfântul Prooroc Ilie
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
Legenda Sfântului Ilie, aducătorul de ploi, căruţaşul cerului care fulgeră şi trăzneşte
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de SFANTUL Ilie 2024. Urări, SMS-uri şi felicitări pe care le poţi transmite celor îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje cu URARI de ”La mulți ani” de Sfântul Ilie 2024. Felicitări și idei de mesaje pentru sărbătoriți
-
Opinii - Comentariiacum 24 de ore
Cui îi spunem „La mulţi ani” de Sfântul Ilie 2024. Ce nume se sărbătoresc pe 20 iulie