Alba Fest 2017, o prefaţă a ediţiei din anul Centenarului. Primăria a angajat o firmă specializată care se va ocupa de partea logistică a evenimentului
Ediția Alba Fest 2017 va rămâne mult timp în memoria spectatorilor: Delia, Damian Brothers, Smiley, Loredana, Dorian Popa, Irina Rimes, Ruby, Liviu Teodorescu, Lora, Ami, Cristina Bălan, The Motans, Randi, Deep Central vor fi prezenți cu recitaluri extraordinare pe parcursul celor 3 zile de festival.
Dacă până anul acesta angajaţii primăriei erau cei care se ocupau de cea mai mare parte a aranjamentele premergătoare evenimentului, anul acesta Primăria a recurs la serviciile unei firme care se va ocupa de partea logistică a festivalului.
“Până anul acesta noi şi colegii din primărie, căram alea, duceam în spate alea, lucru care nu e normal. Până la urmă nu poţi să ai ca punct de destinaţie epuizarea”, a spus Mihai Coşer la radiounirea fm.
“Alba Iulia şi judeţul Alba şi-au găsit un drum pentru a face din anumite evenimente unele de succes şi tot mai importante, iar Albafest 2017 este un exerciţiu, o repetiţie generală pentru ce va însemna AlbaFest anul viitor, anul Centenarului. De accea am mizat exclusiv pe nume româneşti, iar ediţia de anul viitor se va baza pe interpreţi români, dar vor fi şi câteva elemente inedite care vor pune în evidenţă faptul de necontestat că România s-a născut, acum 100 de ani, la Alba Iulia”, a mai spus reprezentantul primăriei.
AlbaFest este unul dintre cele mai importante evenimente organizate anual, la Alba Iulia, în Cetatea Alba Carolina. Este de așteptat ca cea mai mare cetate din România să se transforme, din nou, într-o scenă uriașă pe care vor urca superlativele absolute ale momentului în lumea muzicală.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Recalculare pensii 2024: Primele DECIZII au ajuns la pensionari prin poștă Peste jumătate de milion de decizii de recalculare a pensiilor au fost înmânate beneficiarilor de către Poşta Română, vineri, în prima zi de distribuire, informează compania printr-un comunicat, potrivit Agerpres. Citește și: PENSII 2024 | Poșta Română începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când urăm ”La mulți Ani de Sfânta Maria”, pe 15 august sau pe 8 septembrie?
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfânta Maria. Aproximativ 2,2 milioane de români își serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de SFANTA MARIA 2024. Urări şi felicitări pe care le poţi transmite persoanelor care îşi serbează onomastica
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfânta Maria 2024. Ce felicitări, urări și SMS-uri le poți trimite persoanelor care își serbează onomastica
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mănăstirile din județul Alba care își sărbătoresc hramul în 15 august: Mănăstirea Râmeț, Schitul Izvorul Poșaga și Mănăstirea Oașa
-
Actualitateacum 3 zile
Sfânta Maria Mare – 15 august: Tradiții, superstiții și obiceiuri de Adormirea Maicii Domnului