Norme noi de etichetare a mierii şi a produselor apicole. Amenzi de până la 40.000 de lei pentru comercianţii care nu respectă normele
Noi norme de etichetare vor intra în vigoare privind mierea și produsele apicole. Acestea nu vor mai putea fi comercializate fără ca pe etichetă să fie afișată vizibil țara de origine, dar și amestecul de miere provenită din Uniunea Europeană sau din afara Uniunii.
În caz contrar mierea va fi interzisă la vânzare, iar amenzile se vor ridica până la 40.000 lei pentru produsele falsificate, care vor fi distruse pe cheltuiala vânzătorului sau producătorului. Noile prevederi urmează a fi aprobate de senatori și survin după ce autoritățile române au descoperit un lot de miere franțuzească neconformă în urma controalelor privind dublul standard în calitatea produselor vândute în estul și vestul Europei.
Profit.ro a prezentat în premieră proiectul, care în forma inițială prevedea ca magazinele care pun pe piață miere și produse apicole pentru consum, știind că acestea sunt obținute din înlocuitori, vor primi amenzi de până la 25.000 de lei, iar autorizația de funcționare le va fi suspendată 6 luni. Acum, o nouă modificare pregătită la legea apiculturii stabilește că ”pentru mierea, produsele apicole și amestecurile acestora provenite din comunitatea europeană și/ sau țări terțe, producătorii, procesatorii și comercianții sunt obligați să afișeze vizibil pe etichetă țara de origine și procentul de participare la amestec, după caz: amestec de miere provenită din UE, amestec de miere provenită din afara UE și amestec de miere provenită din UE și din afara UE”. Înscrierea pe etichetă drept ”produs românesc” va putea fi aplicată doar produselor care folosesc în proporție de 100% miere ca materie primă provenită din exploatații apicole din România.
Mierea și produsele apicole care nu sunt etichetate conform acestor prevederi vor fi retrase se la comercializare în momentul constatării neconformității. Producătorii, procesatorii și comercianții care vând cu bună știință miere de albine cu adaosuri de zaharuri exogene sau alte substanțe interzise vor fi sancționați cu amendă de la 30.000 lei la 40.000 lei și chiar cu suspendarea pentru 12 luni a documentului de autorizare sanitară veterinară și siguranță alimentară.
Produsele substituite sau falsificate vor fi confiscate și distruse pe cheltuiala comerciantului, procesatorului sau producătorului. Proiectul de lege va trebui votat și de deputați, după dezbaterea din Senat.
Sursa: profit.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan