Transfer de senzaţie la Volei Alba Blaj! Internaţionala Roxana Bacşiş a lăsat Franţa pentru a semna cu echipa din „Mica Romă”
Volei Alba Blaj a efectuat primul transfer important din această perioadă, Roxana Bacşiş universalul echipei naţionale semnând un contract pe două sezoane cu campioana din „Mica Romă”, înţelegere valabilă până în 2019!
„Sunt foarte fericită că am ajuns la campioana României şi aştept cu nerăbdare debutul noului sezon. Sper să mă ridic la nivel aşteptărillor celor care au crezut în mine şi să reuşim să ne realizam obiectivele. În final vreau să le transmit suporterilor din Blaj că îi aştept la sală, să ne susţină şi să ne încurajeze pentru că numai împreună vom învinge!„, a declarat Roxana Bacşiş.
Roxana, una dintre cele mai valoroase jucătoare de volei din România a evoluat în ultimul sezon în Franţa, la Nantes şi a revenit în tară atrasă de provocarea de a evolua timp de doi ani sub comanda lui Darko Zakoc. „Sperăm să alcătuim un lot competitiv şi pentru stagiunea viitoare, astfel încât să ne putem atinge obiectivele interne, atacarea campionatului şi a cupei dar şi o reprezentare onorabilă în Liga Campionilor. Am început discuţiile cu mai multe jucătoare, iar negocierile cu Roxana s-au finalizat, reuşind astfel primul transfer, unul foarte important, în perspectiva viitoarei stagiuni„, a precizat Sergiu Ştefănescu, preşedintele Volei Alba Blaj.
Este un transfer de senzaţie pentru tripla campioană din „Mica Romă”, în acest moment valoroasa voleibalistă aflându-se în lotul lărgit al României, care este în cantonament la Izvorani, pentru pregătirea preliminariilor Campionatului Mondial, alături de Adina Salaoru şi Nneka Onyejekwe. Componentă a echipei naţionale, Roxana a împlinit 28 de ani şi a strălucit sezonul competiţional 2015-2016, când a cucerit alături de CSM Bucureşti primul trofeu european din istoria voleiului feminin românesc, Challenge Cup
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Liga 4: Campioana CIL Blaj, „set” și revanșă cu Hidro Mecanica! Revelația Energia Săsciori a trecut și de Viitorul Sântimbru, „manita” Macarie (Adu Academy Șona)
În Sâmbăta Mare, Liga 4, etapa a 25-a: Campioana CIL Blaj, „set” și revanșă cu Hidro Mecanica, cu „careu” Mihu (4 reușite)! Revelația Energia Săsciori a trecut și de Viitorul Sântimbru, „manita” (5 goluri) Macarie (Adu Academy Șona) *Limbenii Limba – Performanța Ighiu 1-0 (1-0). Victorie prețioasă a nou-promovatei, împotriva unui oponent cu pretenții la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 13 ore
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului