FOTO. Studenți de la Drept din Alba Iulia, locul 2 la un concurs de procese simulate de drept procesual civil, la Târgu Mureș
În data de 13 mai 2017 a avut loc concursul de procese simulate de drept procesual civil, organizat în cadrul Facultății de Științe Economice, Juridice și Administrative de la Universitatea „Petru Maior”din Târgu Mureș.
Facultatea de Drept și Științe Sociale din cadrul Universității ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a fost reprezentată de o echipă formată din trei studenți, aceștia reușind să obțină premiul acordat pentru locul II, pe baza punctajului obținut după analiza juriului format din practicieni în domeniul juridic.
Concursul a avut ca obiect acțiunea în răspundere civilă delictuală, constând într-o etapă scrisă, cea a redactării documentelor juridice și pregătirea probațiunii, precum și o etapă orală, cea a susținerii pledoariilor în fața juriului.
Prin participarea la acest concurs, studenții au avut ocazia să își însușească rolul de avocat pledant, iar activitatea a fost una specifică unei ședințe de judecată în instanță. Juriul a fost format din practicieni din domeniul juridic, mai exact doamna judecător Hambețiu Anamaria, președinte al judecătoriei Luduș, Lect. univ. dr. Roba Roxana și Asist. univ. dr. Moldovan Ximena, ambele având și calitatea de avocat.
[nggallery id=3961]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Amplasarea RADARELOR în primele două zile de Paște 2024, în județul Alba. Drumurile monitorizate de Poliţia Rutieră în perioada 5-6 aprilie
Amplasarea RADARELOR în primele două zile de Paște 2024, în județul Alba. Drumurile monitorizate de Poliţia Rutieră în perioada 5-6 aprilie Inspectoratul de Poliție Județean Alba a comunicat amplasarea radarelor pe drumurile din județ, în perioada 5-6 aprilie 2024. Citește și: Paște fericit • Mesaje de Paște • Urări de Paște • Felicitări de Paște […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 10 ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale