În 13 mai, cercetașii din Alba Iulia organizează o nouă ediție a Festivalului Luminii – Mii de ”gulguțe” vor lumina feeric zona Obelisc și Poarta a III-a
În 13 mai 2017 Cercetașii din Centrul Local Axente Sever Albă Iulia organizează încă o dată Festivalul Luminii și invită albaiulienii pentru câteva ore, să redescopere împreună cu ei frumusețea lucrurilor mărunte. Locația Festivalului este Zona Obelisc – Poarta a 3-a , iar evenimentul v-a avea loc începând cu ora 19.00.
Echipa de organizare a festivalului, din acest an, este formată din tineri cercetași, elevi de liceu. Aceștia și-au propus să reușească să aducă zâmbetul pe buzele a cât mai mulți albaiulieni, să ofere momente de neuitat și bineînțeles cel mai frumos Festival al Luminii de până acum.
Festivalul va dura aproximativ 3 ore, de la momentul aprinderii ”gulguțelor” și până la stingerea și strângerea lor. Cercetașii ne invită să îi acompaniem începând cu ora 19.00 în zona Festivalului unde ne așteaptă cu ateliere de realizat propriile ”gulguțe”, un atelier de noduri cercetășești – în special nodul prieteniei, dar și la un schimb de cărți – unde pentru a putea lua o carte, este necesar să aducem una cu noi, și să facem schimb.
Cercetașii au pornit Festivalul Luminii în 2010 în spaţiul din faţa Universităţii „1 Decembrie” pe care l-au decorat cu peste 2000 de gulguţe, „televizoare” din carton cu poze de la diverse activităţi şi cu cel mai important ingredient, „bucuria lucrurilor mărunte”. Ca activităţi desfăşurate în cadrul festivalului au inclus artă teatrală și cântece de chitară. Întreaga acţiune a fost pusă în mişcare de un grup de doar 50 de cercetaşi.
Festivalul Luminii s-a desfășurat pentru a doua oară în Alba Iulia, în 2011, de data aceasta în Cetatea Alba Carolina, la poarta a III-a a Cetății, lăudându-se cu un total de peste 4000 de gulguțe, tot atâtea lumânări aprinse. Au păstrat de atunci locația pentru priveliște și pentru istorie.
Ideea a apărut în anul 2004, când câțiva cercetași din Cluj-Napoca au încercat să le amintească oamenilor de fumusețea lucrurile mărunte din viața lor. Unindu-și forțele au realizat prima ediție a evenimentului, intitulat atunci Seara Viselor Împlinite, când clujenii prezenți au așezat, pe lacul din Parcul Central, aproximativ 200 de cutiuțe confecționate din hârtie, cu lumânări aprinse înăuntru, trimițând odată cu ele și visele lor, cât și dorința de a deveni realitate. De atunci, festivalul a continuat, în fiecare an,cu denumirea de Festivalul Luminii, iar din 2008 a devenit eveniment național, fiind organizat sincron de mai multe grupuri locale.
Festivalul Luminii este un eveniment național, organizat anual de către membrii Organizației Naționale “Cercetașii României” și tinerii voluntari locali. În anul 2017, festivalul ajunge la cea de-a 13-a ediție, și se va desfășura la nivel național începând cu luna mai.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri
FOTO | Brutăria Sântimbru din Alba, gest nobil în prag de sărbători: Hrană și un strop de speranță pentru oameni care își duc viața în lipsuri Brutăria Sântimbru, din județul Alba, recunoscută pentru pita de Sântimbru a oferit hrană și un strop de speranță, în pragul sărbătorilor de iarnă, oamenilor care își duc viața în […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 6 ore
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Curier Județeanacum o zi
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o zi
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi