Darko Zakoc – noul şi vechiul antrenor al campioanei Volei Alba Blaj! Un nou contract, pe doi ani, pentru „principalul” sârb
Volei Alba Blaj a reuşit mutarea anului 2017, convingându-l pe antrenorul Darko Zakoc să continue pe banca tehnică triplei campioane!
Darko Zakoc, omul ce se identifică cu performanţele remarcabile realizate de Volei Alba Blaj a acceptat să rămână încă două campionate la Blaj, spre deosebire de negocierile din anii precedenţi, când semnase înţelegeri valabile pentru un sezon!
O veste extraordinară pentru suporterii blăjeni, continuitatea fiind cuvântul de ordine pentru clubul care a dominat voleiului feminin din România în ultimii ani. Mai mult, Darko Zakoc a acceptat să semneze astăzi, înainte de a pleca în vacanţă, un contract valabil pentru doi ani, iar în jurul datei de 1 iunie se va definitiva şi staff-ul tehnic al campioanei. „Era normal să îl dorim în continuare pe Darko Zakoc, singura opţiune pentru banca tehnică şi cea mai importantă mutare, în perspectiva sezonului viitor. S-a simţit bine la Blaj, îl cunoaştem şi se pliază cel mai bine pe stilul nostru de a lucra. Ne-am înţeles pe termen mediu, pentru a asigura stabilitate voleiului blăjean„, a declarat primarul Gheorghe Rotar.
Darko, eroul Blajului, este extrem de iubit în micuţul municipiu, bucurându-se de o apreciere extraordinară: viitoarea sală polivalentă se va numi „Darko Arena”, iar zilele trecute, în cadrul sărbătorii „Seara Campioanelor” a devenit cetăţean de onoare, alături de Adina Salaoru.
Antrenorul sârb a acceptat continuarea colaborării cu formaţia din „Mica Romă”, cu care a cucerit ultimele trei titluri în România dar şi Cupa României, realizând eventul în actuala ediţie, iar pentru parafarea contractului a refuzat o ofertă importantă din campionatul Poloniei.
Volei Alba Blaj s-a încununat a treia oară consecutiv regina voleiului feminin din România, iar părţile s-au aşezat la masa tratativelor, firest principala opţiune fiind Darko Zakoc. Discuţiile au fost scurte, antrenorul a cerut câteva zile timp de gândire, iar răspunsul “Da, continuăm” înseamnă enorm pentru Blaj, ce-şi păstrează “antrenorul-trofeu”.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
ACSM Reșița – CSM Unirea Alba Iulia 1-0 (1-0), baraj în Cupa României! „Alb-negrii”, învinși din penalty! În sferturi, deplasare la Farul Constanța
ACSM Reșița – CSM Unirea Alba Iulia 1-0 (1-0), baraj în Cupa României! „Alb-negrii”, învinși din penalty! În sferturi, deplasare la Farul Constanța La primul meci oficial din 2025, CSM Unirea Alba Iulia a pierdut, la limită, în Valea Domanului, 0-1 (0-1), dintr-o lovitură de la unsprezece metri, acordată cu ușurință, cu divizionara secundă ACSM Reșița, […]