Seară de rugăciune şi colind la Aiud
La Biserica “Înălţarea Sfintei Cruci“ Aiud, păstorită de pr. Mihai Cristea, a avut loc o seară de rugăciune aparte care a deschis inimile credincioşilor pentru o şi mai bună pregătire spirituală în vederea trăirii în sensul autentic creştin a sărbătorii Naşterii Domnului. Astfel, în celebrarea liturgică a binecuvântării euharistice, credincioşii prezenţi au primit cuvântul de învăţătură al vicarului mitropolitan şi protopop de Blaj, pr. Ioan Fărcaş. La finalul fiecărei reflexii s-au adăugat şi vocile tinere ale studenţilor teologi de la Institutul Teologic “Buna-Vestire” Blaj, care au interpretat alesele şi frumoasele colinde ce au sensibilizat şi înălţat sufletele credincioşilor aiudeni. În finalul binecuvântării euharistice, părintele paroh a mulţumit părintelui vicar pentru această “hrană solidă” împărtăşită bunilor credincioşi din Aiud, a mulţumit preoţilor prezenţi, studenţilor teologi conduşi de profesorul Petru Tutelea, domnului primar Horaţiu Josan şi aleşilor locali precum şi curatorului şi întregului comitet bisericesc pentru strădania şi ajutorul la care cu toţii şi-au adus aportul pentru preamărirea lui Dumnezeu. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Sportacum 5 zile
Sâmbătă, CIL Blaj – Metalurgistul Cugir, ultimul derby „de Alba” al anului | Vineri, pe „Cetate”, CSM Unirea – meci în nocturnă, CSU Alba Iulia, deplasare la Dej
-
Sportacum 3 zile
CIL Blaj – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | Ultimul derby „de Alba” al anului, nedecis
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918
-
Opinii - Comentariiacum 4 ore
26 noiembrie: Masacrul de la închisoarea Jilava. Una din cele mai odioase crime din istoria României
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
22 noiembrie 1963: Asasinarea președintelui american John Fitzgerald Kennedy