La Bacău, campioana României, Volei Alba Blaj, „încălzire” pentru finala Cupei… cu Ştiinţa! Antrenorul Darko Zakoc, dorit în continuare în “Mica Romă”, negocierile se vor purta după încheierea stagiunii
Încununată săptămâna trecută cu al treilea titlu consecutiv, Volei Alba Blaj mai are de disputat încă trei întâlniri oficiale în acest sezon.
Sâmbătă, în penultima etapă a fazei secunde a Diviziei A1 va fi deplasarea de la Bacău (ora 17.00), miercurea viitoare, în 26 aprilie, în „Mica Romă” (ora 18.00), va poposi Dinamo pentru întâlnirea ce înseamnă „sărbătoarea campioanelor”, iar duminică 30 aprilie, la Piatra Neamţ este o nouă confruntare cu formaţia lui Florian Grapă, în finala Cupei României, cu… Ştiinţa Bacău, adversarul din următorul weekend.
Oficialii blăjeni se bucură de performanţa realizată de Volei Alba Blaj şi anunţă că scopul în finalul acestei stagiuni este realizarea eventului, respectiv adjudecarea celui de-al doilea trofeu intern ca şi importanţă. În acelaşi timp însă, reprezentanţii triplei campioane îl doresc în continuare pe Darko Zakoc pe banca tehnică, antrenorul sârb indentificându-se practic cu istoria de aur a „mândriei judeţului”.
*Performanţă fantastică, Darko – „eroul” Blajului!
„Trebuie să ne bucurăm pentru ce am realizat, este o performanţă fantastică pentru Blaj şi judeţul Alba. Echipa a arătat forţă şi caracter”, a declarat preşedintele Sergiu Ştefănescu. Volei Alba Blaj a dominat categoric campionatul, având 28 de victorii din 30 de partide disputate, firesc, principala preocupare fiind continuarea colabărării cu Darko Zakoc, „omul trofeu”, ce a marcat extraordinar rezultatele voleibalistice ale Blajului. Darko Zakoc, împreună cu „căpitanul” Adina Salaoru, a fost implicat în succesele echipei din Alba din ultimii trei ani, iar drept recunoştinţă, Sala Polivalentă din Blaj se va numi „Darko Arena”. Preşedintele triplei campioane a anunţat că tratativele cu Darko Zakoc vor fi demarate după încheierea sezonului în curs, la dorinţa expresă a antrenorului sârb. „Este prea devreme să discutăm despre aşa ceva, ne vom preocupa de aceasta la finele sezonului. Întotdeauna am procedat aşa, este dorinţa sa şi îl respectăm pe acest om care este un erou al Blajului”, a conchis Sergiu Ştefănescu. În ediţia 2016-2017, pe trei fronturi interne, Volei Alba Blaj a strâns 32 de succese din 35 de partide oficiale, câştigând campionatul, din punct de vedere matematic, cu trei runde înainte de final.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
Liga 4: Campioana CIL Blaj, „set” și revanșă cu Hidro Mecanica! Revelația Energia Săsciori a trecut și de Viitorul Sântimbru, „manita” Macarie (Adu Academy Șona)
În Sâmbăta Mare, Liga 4, etapa a 25-a: Campioana CIL Blaj, „set” și revanșă cu Hidro Mecanica, cu „careu” Mihu (4 reușite)! Revelația Energia Săsciori a trecut și de Viitorul Sântimbru, „manita” (5 goluri) Macarie (Adu Academy Șona) *Limbenii Limba – Performanța Ighiu 1-0 (1-0). Victorie prețioasă a nou-promovatei, împotriva unui oponent cu pretenții la […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2025 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 15 ore
SĂPTĂMÂNA LUMINATĂ. Ce nu ai voie să faci în săptămâna de după Paști. Tradiții și superstiții
-
Curier Județeanacum 4 ore
Obiceiuri în a doua zi de Paște: Tradiția stropitului fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfințenie în unele localități
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2024. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului