Peste 590 de instituții de învățământ din România, dintre care șase din Alba, înscrise în proiectul ECO JUNIOR 2017
Anul acesta, 591 de instituții de învățământ din România vor participa la proiectul ECO JUNIOR 2017, în care aproximativ 3000 de cadre didactice, împreună cu voluntarii Asociației Drumeții Montane, vor organiza acțiuni de promovare a mediului înconjurător și a unui stil de viață sănătos în rândul copiilor.
Copiii implicați în Eco Junior 2017 vor participa, pe echipe, la activități specifice, în funcție de vârsta lor și vor învăța lucrul în echipă, să se sprijine unul pe altul, să socializeze și să dobândească abilități caracteristice.
Părinții trebuie să înțeleagă că nu este suficient doar ca un copil să meargă la școală cu rigurozitate, ci mai trebuie implicat și în multe activități extra-școlare.
În educație, impactul cel mai mare îl are părintele, care poate constitui un model, de aceea copilul trebuie încurajat să se implice în astfel de proiecte.
Proiectul Eco Junior este organizat, ca în fiecare an, de voluntari.
Lista Școlilor înscrise pe județe în 2017: Alba 6, Arad 5, Argeș 19, Bacău 22, Bihor 3, Bistrița-Năsăud 6, Botoșani 11, Brăila 8, Brașov 16, București 17, Buzău 48, Călărași 9, Caras-Severin 9, Cluj 14, Constanța 22, Dâmbovița 45, Dolj 3, Galați 31, Giurgiu 1, Gorj 16, Harghita 3, Hunedoara 7, Ialomița 12, Iași 18, Ilfov 4, Prahova 35, Suceava 29, Neamț 1, Maramureș 15, Mehedinți 9, Mureș 19, Neamt 19, Olt 9, Sălaj 10, Satu mare 6, Sibiu 14, Teleorman 8, Timiș 21, Tulcea 4, Vâlcea 5, Vaslui 12, Vrancea 21
Puteți vizualiza lista completă a școlilor înscrise accesând www.asociatia.drumetiimontane.ro
Pentru părinții care doresc și alte proiecte pentru copiii lor, îi invităm să participe anul acesta la Campionatului Național de Turism Sportiv ‘Ștafeta Munților’, în cadrul căruia se vor organiza 7 evenimente, în diverse zone montane din România.
Categoria destinată acestora este ‘Family’, în cadrul căreia părinții, împreună cu copilul sau copiii, vor parcurge trasee montane, vor participa la o proba de orientare, vor afla detalii despre zona montană prin joc.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Cultură Educație
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia
MARȚI: SKEPSIS prezintă Domnul de Pourceaugnac, o comedie clasică, pe scena Casei de Cultură a Studenților din Alba Iulia Marți, 26 noiembrie 2024, de la ora 19.00, sunteți invitați la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, la spectacolul Domnul de Pourceaugnac, după Moliere, o comedie clasică din repertoriul SKEPSIS. Domnul de Pourceugnac este un […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 5 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 ore
23 noiembrie 1940: România a semnat aderarea la Pactul Tripartit, alături de Germania, Italia și Japonia. Ce se urmărea prin acest act
-
Opinii - Comentariiacum 11 ore
23 noiembrie – Zborul Marii Uniri: Povestea aviatorului mort în anonimat, care a zburat la -40 de grade cu documentele Marii Uniri de la 1 decembrie 1918