Astăzi, CSM Lugoj – Volei Alba Blaj | Campioana, doar doi paşi până la un nou titlu
Astăzi, la ora 17.00, Volei Alba Blaj evoluează în etapa a 6-a (prima a returului) a fazei secunde a Diviziei A1, în deplasare cu CSM Lugoj, formaţia din „Mica Romă” fiind favorită incontestabilă a confruntării din Banat.
Distanţată la opt puncte în ierarhie, echipa blăjeană are oportunitatea să-şi adjudece în matematic al treilea titlu consecutiv, dacă se va impune în jocurile din această săptămână, astăzi la Lugoj şi duminică, cu CSM Bucureşti, ocupanta locului secund. „Ştim că nu ne putem împiedica la Lugoj, dar trebuie să rămânem concentraţi. Duminică putem celebra câştigarea campionatului”, a declarat Sergiu Ştefănescu, preşedintele Volei Alba Blaj. Campionatul feminin a fost la discreţia echipei Volei Alba Blaj, care a dominat categoric întrecerea, suferind doar două înfrângeri (una în sezonul regulat şi o alta săptămâna trecută, la Tîrgovişte), în cele 27 de partide susţinute.
Disputată în ritmul miercuri-sâmbătă-miercuri, faza a doua a campionatului a adus şi o programare istovitoare pentru deţinătoarea titlului, obligată să parcurgă aproximativ 1700 de kilometri într-o săptămână, pentru a susţine deplasările consecutive de la Bucureşti (cu Dinamo – sâmbătă), Lugoj (astăzi) şi iar Bucureşti (duminică, derby-ul cu CSM Bucureşti). Din distribuţia gazdelor face parte şi Ramona Rus, iar pe banca tehnică se află şi antrenorul secund Uglesa Segrt. CSM Lugoj a intrat în play-off de pe poziţia a 6-a, reuşind să obţinuă un singur punct (acasă cu Dinamo).
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
În Vinerea Mare, CSU Alba Iulia și CSM Unirea Alba Iulia – victorii nete! Metalurgistul Cugir – succes după un meci nebun, Industria Galda – un nou eșec!
În Vinerea Mare, succese concludente pentru CSU Alba Iulia (în play-off) și CSM Unirea Alba Iulia (în play-out), în jocurile din eșalonul terț. Metalurgistul Cugir se impune la Reghin, după un nou meci nebun, scor 3-2 (după ce a condus cu 2-0 și a fost egalată în 3 minute), iar „lanterna roșie” Industria Galda a […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 3 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale