Cine va fi păcălit, de… 1 aprilie?! Performanţa Ighiu – CNS Cetate Deva, meciul ce „aprinde” Seria a 4-a
De 1 aprilie, la ora 17.00, la Ighiu se joacă Performanţa – CNS Cetate Deva, unul dintre meciurile „tari” ale etapei a 18-a din Seria a 4-a a eşalonului terţ, la concurenţă cu Ripensia Timişoara – CSM Şcolar Reşiţa.
Amfitrionii n-au câştigat în 2017 şi au în faţă o echipă ce râvneşte la promovarea în eşalonul superior. Poziţionată pe poziţia a 7-a, cu 21 de puncte, Performanţa înfruntă CNS Cetate Deva, clasată pe locul al 4-lea, cu 31 de puncte, la o „lungime” de fotoliul de lider. „Deşi întâlnim o echipă ce se luptă pentru accederea în Liga a 2-a, dorim să ne adjudecăm primele trei puncte din retur. Pentru noi orice joc din retur este greu, ţinând cont de transformările suferite de Performanţa în intersezon, dar încercăm să jucăm fotbal”, a declarat antrenorul Mihai Manea, cel care, ca jucător a evoluat la Mureşul Deva.
*N’Doye revine la Deva
Va fi o confruntare specială, din multe puncte de vedere, în condiţiile în care în distribuţia vizitatorilor conduşi de Viorel Tănase se regăsesc 5 foşti echipieri ai Performanţei, portarul R. Bodea, fundaşul Cornea, mijlocaşii Boldea şi Făgărăşanu, împreună cu atacantul aiudean S. Szekely (ultimul nerefăcut complet).
În plus, acest meci înseamnă revenirea în fotbalul românesc a excentricului mijlocaş senegalez Ousmane N’Doye, cel care în tur a marcat de 9 ori în 4 partide în tricoul „alb-albastru”, acesta primind recent viza pentru a se întoarce în România. „N’Doye este un jucător cu foarte multă experienţă, care cu siguranţă îşi va pune amprenta pe evoluţia adversarilor. Noi trebuie să învăţăm din asemenea dueluri dificile şi să le abordăm cu multă încredere”, a apreciat Mihai Manea, incerţi în distribuţia gazdelor fiind Seiwerth, Cl. Oara şi S. Turuş.
“Principalul” Ighiului este conştient de faptul că foştii echipieri ai Performanţei vor avea ambiţii suplimentare împotriva echipei din Ighiu. “Sunt convins că cei cinci jucători vor dori să-şi demostreze în mod special valoarea în acest joc. Mă aştept la acest lucru, dar în acelaşi timp, nu cred că adversarii vor avea prea multe informaţii despre noi, în condiţiile în care mai sunt puţini dintre coechipierii din tur în actualul efectiv”, a încheiat Mihai Manea.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sport
FOTO: Metalurgistul Cugir – CIL Blaj 1-0 (1-0), în derby „de Alba” | Gol Sebastian Itu, pentru prima victorie, de „Toamna cugireană”!
Metalurgistul Cugir a spart gheața în acest sezon, cu o victorie vitală în derby „de Alba” cu CIL Blaj, scor 1-0 (1-0). De „Toamna cugireană”, sărbătoarea localității de sub Drăgana, „roș-albaștrii” au luat trei puncte vitale, marcator fiind Sebastian Itu, tocmai fiul antrenorului Lucian Itu. În primele 75 de minute, nou-promovata nu a mai repetat […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 4 zile
Varza murată – sursă de probiotice şi singurul aliment vegetal care conţine vitamina B12
-
Sănătatea și naturăacum 3 zile
Alunele de pădure îmbunătăţesc performanţa intelectuală
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
16 septembrie – Leul este instituit ca monedă a țării. Istoria monedei naționale
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
18 septembrie – Ziua Mondială a Geologilor. Rezultatele cercetărilor geologiei românești, remarcate pe plan mondial
-
Opinii - Comentariiacum 21 de ore
20 septembrie 1866: S-a născut marele poet transilvănean George Coșbuc
-
Opinii - Comentariiacum 5 zile
16 septembrie „Ziua europeană de prim ajutor”: şi tu poţi să salvezi vieţi! A ști sau a nu fi