1 aprilie: ”Atelierul de creație al iepurașului” – eveniment caritabil la Aiud. Peste 100 de copii de grădiniță se vor pregăti de Paște
Sâmbătă, 1 aprilie, la Aiud se va desfășura ”Atelierul de creație al iepurașului”, un eveniment caritabil la care sunt așteptați să participe peste 100 de copii. În paralel, va avea loc și Târgul de Paște, iar sumele obținute în cadrul acestuia vor fi destinate premierii elevilor olimpici.
Evenimentul se va desfășura cu începere de la ora 10.00, la terasa Luk din Aiud. Atelierul va aduna peste 100 de copii din grupele mari ale grădinițelor nr.2 și ”Primii pași” din Aiud, care se vor pregăti de Paște.
”Copiii care vor participa vor avea ocazia să-și elibereze imaginația confecționând obiecte de décor pascal. Se vor picta 200 de ouă, se vor realiza coșulețe și felicitări de Paște cu puișori, fluturași și floricele, iar copiii îți vor lua acasă nu doar rodul muncii lor, ci și cadourile dulci lăsate în dar de către iepuraş”, transmit organizatorii, care vor pune la dispoziția prichindeilor toate materialele necesare confecționării obiectelor de decor pascal.
”Dorim să le transmitem tradiţia decorării ouălor de paşte și fiorul pe care îl simţim înaintea acestei sărbători, an de an”, mai transmit organizatorii.
În paralel se va desfăşura tradiționalul Târg de Paşte al asociaţiei Maria Agapia din Aiud. Fondurile strânse din vânzări și donații vor fi foloste pentru acordarea premiilor pentru elevii olimpici.
Evenimentul este organizat de Asociația Maria Agapia Aiud, în parteneriat cu Grădinița ”Primii Pași” Aiud și Grădinița Nr. 2 Aiud. (A.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Marți, 26 noiembrie 2024: „Laboratorul de C′ArteTeatru”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba: „Importanța expresivității corporale”, tema întâlnirii
Marți, 26 noiembrie 2024: „Laboratorul de C′ArteTeatru”, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba: „Importanța expresivității corporale”, tema întâlnirii Marți, 26 noiembrie 2024, la Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba va avea loc o nouă întâlnire a Laboratorului de C`ArteTeatru, coordonat de actrița Cătălina Mihăilă, lector universitar doctor la Universitatea de Arte din Târgu-Mureș, și bibliotecara Liudmila […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan