FOTO: „Ora Pământului” 2017 a fost marcată şi la Sebeş, în Parcul Primăriei
Preţ de 60 de minute şi Sebeşul s-a alăturat celor peste 7000 de oraşe din lumea întreagă care au ales să marcheze Ora Pământului, cea mai mare acţiune colectivă de stingere a luminilor din istorie. Peste 200 de persoane au dorit să susţină, alături de primarul Dorin Nistor şi de viceprimarul Adrian Bogdan, mesajul simbolic al evenimentului ecologist.
La ora 20.30, Sebeşul a stins iluminatul public stradal pe raza întregului municipiu, precum şi iluminatul arhitectural de pe toate clădirile reprezentative (primărie, muzeu, casa de cultură, biserici). O serie de agenţi economici, în special din zona centrală, au răspuns şi ei simbolic, renunţând la reclamele luminoase.
În Parcul Primăriei, au fost aprinse pese 500 de lumânări cu care cei prezenţi au scris numele oraşului, precum şi mesajul 60+, reprezentând dezideratul de a duce ideea promovată prin evenimentul ecologist Ora Pământului, dincolo de această oră dedicată planetei. Copiii participanţi la eveniment au avut posibilitatea de a desena şi de a lăsa mesaje pe căsuţa care îi aştepta în parc plină cu baloane, au primit dulciuri şi fructe din partea organizatorilor. Un grup de circa 50 de tineri muzicieni, coordonaţi de pastorul Victor Şuteu, au completat atmosfera, susţinând un moment artistic, cu instrumente clasice, la lumina lumânărilor. Majoritatea participanţilor au purtat eşarfe, obiecte vestimentare, bentiţe sau brăţări verzi, au sosit cu bicicleta sau au ales să facă o plimbare, renunţând la mijloacele poluante de transport şi astfel au dăruit naturii din energia lor.
Partenerii Primăriei Municipiului Sebeş au fost: Asociaţia Gisas, Club Rotary Sebeş, Asociaţia „Împreună pentru oraşul tău”, Asociaţia Femeilor Alba, ACS Şureanu 1945 Sebeş, Organizaţia „Ia atitudine azi”.
Primăria Municipiului Sebeş mulţumeşte tuturor participanţilor la eveniment. Împreună am scris numele Sebeşului pe harta Earth Hour! Am fost alături de alte 2 miliarde de pământeni.
Compartimentul Relaţii Publice şi Comunicare, Primăria Municipiului Sebeş
[nggallery id=3655]
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
9 iulie – 30 august | „Școala de vară” la Spațiul Muzeal Principia din Alba Iulia: Ateliere de pictură și mozaic
9 iulie – 30 august | „Școala de vară” la Spațiul Muzeal Principia din Alba Iulia: Ateliere de pictură și mozaic În perioada 9 iulie – 30 august, la Muzeul Principia din Alba Iulia are loc „Școala de vară”, o activitate care propune două noi ateliere creativ-educative destinate celor mici. Structurate pe două teme principale: […]
Secțiune Articole Similare
-
Sănătatea și naturăacum 15 ore
Un singur PAHAR CU APĂ băut dimineaţa poate face MINUNI
-
Actualitateacum 2 zile
Valea Oltului ÎNCHISĂ timp de o lună, în timpul zilei: În zonă se vor face lucrări la autostrada Sibiu-Pitești
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
2 iulie: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, unul dintre cei mai importanți domnitori și cel mai mare apărător al creștinătății din țara noatră
-
Ştirea zileiacum 3 zile
FOTO/VIDEO: Schitul Izvorul Poşaga, popas de rugăciune, într-un loc deosebit de pitoresc din judeţul Alba
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
2 IULIE – Ziua internațională a ziaristului sportiv
-
Ştirea zileiacum 3 zile
VIDEO | Gest de UMANITATE la Alba Iulia: Șoferul unui autobuz a oprit în trafic pentru a salva un cățel care umbla dezorientat printre mașini