Rămâi conectat
MA-RA-MU

Sport

În Divizia A1, CSM Tîrgovişte – Volei Alba Blaj 3-0 | Duș rece pentru campioană, primul eșec din 2017

Dan HENEGAR

Publicat

în

Într-un nou derby disputat, campioana României, Volei Alba Blaj a pierdut în deplasare cu CSM Tîrgovişte, scor 0-3 (20-25, 18-25, 22-25), suferind întâiul eșec din 2017.

Venită după netul 3-0 cu CSM București, care i-a permis să se distanțeze la 10 puncte în ierarhie, lângă Turnul Chindiei, campioana a suferit.

De la un 3-0 triumfal cu CSM București, în câteva zile, campioana a coborât la un 0-3 fără replică lângă Turnul Chindiei.

Rivala din ultimele două finale, ambele adjudecate, CSM Tîrgoviște a reușit o victorie mare, a doua în acest sezon împotriva grupării din „Mica Romă”, după cel din Supercupa României, din decembrie, de la Timișoara.

De altfel, acel fusese ultimul eșec al campioanei în plan intern, iar acum deținătoarea titlului a cunoscut întâia oară gustul amar al înfrângerii în 2017.

După o serie de 12 victorii consecutive în campionat, Volei Alba Blaj a suferit prima înfrângere, în competiţiile interne, din acest an. Campioana României a fost învinsă, scor 0-3 (20-25, 18-25, 22-25), de vicecampioana CSM Târgovişte, într-un meci disputat sâmbătă, la Târgovişte, în cadrul etapei a III-a din faza a II-a a Diviziei A1. Echipa noastră, care continuă să conducă în clasament, cu 7 puncte în faţa ocupantei locului 2, va primi, miercuri, 29 martie, de la ora 18.00, vizita Ştiinţei Bacău, în etapa următoare a campionatului.

Aşa cum se întâmplă în viaţa oricărei echipe mari, o serie lungă de victorii este întreruptă de o înfrângere neaşteptată. Campioana României a pierdut în 3 seturi pe terenul vicecampioanei CSM Târgovişte, după un meci în care fetele noastre nu au putut să ofere un nivel de joc asemănător cu cel din partidele cu CSM Târgovişte şi CSM Bucureşti, disputate la Blaj, pe 13 şi 21 martie. Cu Sara Klisura în mare formă (18 puncte), CSM Târgovişte a dominat o partidă în care Volei Alba Blaj a avut mari probleme în preluare, acest fapt afectând atacurile fetelor noastre, care au fost previzibile şi prinse uşor de blocajul advers. Dacă în meciul cu CSM Bucureşti, Volei Alba Blaj a beneficiat de erorile neforţate ale adversarului, în această întâlnire a fost rândul echipei noastre să greşească, încercarea de a găsi soluţii făcând ca formaţia din Târgovişte să beneficieze de 21 de erori neforţate, în ciuda eforturilor lui Darko Zakoc, antrenorul sârb efectuând numeroase schimbări în echipă, în speranţa că jocul va avea altă evoluţie. CSM Târgovişte obţine o victorie meritată, însă echipa noastră continuă să conducă detaşat în clasament, ziua mai slabă a campioanei putând fi dată uitării miercuri, la meciul de pe teren propriu, cu Ştiinţa Bacău.

Statistică: – CSM Târgovişte a obţinut, în acest meci, 75 de puncte: 2 aşi, 39 atacuri, 13 blocaje, 21 erori ale adversarului; – Volei Alba Blaj a obţinut, în acest meci, 60 de puncte: 2 aşi, 34 atacuri, 7 blocaje, 17 erori ale adversarului; – Sara Klisura (CSM Târgovişte) a realizat cele mai multe puncte (18), de la echipa noastră remarcându-se Nadja Ninkovic (11); – Roxana Ivanof (CSM Târgovişte) a realizat cele mai multe puncte din blocaj (4); – Alexandra Trică (CSM Târgovişte) şi Adina Salaoru au realizat cei mai mulţi aşi (2), adică toate punctele din serviciu din acest meci (!); – CSM Târgovişte a avut o medie de 50% preluare pozitivă (33% excelentă), în timp ce Volei Alba Blaj a înregistrat o medie de 46% preluare pozitivă (30% excelentă); – Liberoul Suzana Cebic (CSM Târgovişte) a avut cea mai bună preluare (78% pozitivă, 67% perfectă), de la Volei Alba Blaj remarcându-se, la acest capitol, liberoul Marina Vujovic (75% pozitivă, 50% perfectă). Echipe CSM TÂRGOVIŞTE, antrenor Dragan NESIC: Diana CALOTĂ (cpt.) 3p. (2 blocaje) – Alexandra TRICĂ 11p. (2 aşi, 2 blocaje), Roxana IVANOF 5p. (4 blocaje), Milagros COLLAR 12p. (1 blocaj), Sara KLISURA 18p. (2 blocaje), Alexandra SOBO 5 p. (2 blocaje) – Suzana CEBIC (libero). VOLEI ALBA BLAJ, antrenor Darko ZAKOC: Ana ANTONIJEVIC 1p. – Tatsiana MARKEVICH 8p. (2 blocaje), Nneka ONYEJEKWE 0p., Adina SALAORU (cpt.) 10p. (2 aşi, 2 blocaje), Samara RODRIGUES DE ALMEIDA 10p. (1 blocaj), Nadja NINKOVIC 11p. ( 2 blocaje) – Marina VUJOVIC (libero). Au mai jucat: Rebecka LAZIC 0p, Ana Maria BERDILĂ 3p., Dubravka DJURIC 0p. şi Ana GRBAC 0p. Meciul CSM Târgovişte – Volei Alba Blaj a fost arbitrat de Bogdan STOICA (A1, Bucureşti) şi Alin MATEIZER (A2, Bucureşti). Volei Alba Blaj continuă să conducă detaşat în clasamentul Diviziei A1, cu 69 de puncte, urmată de CSM Bucureşti (62 puncte) şi CSM Târgovişte (59 puncte). În etapa următoare, campioana României va întâlni, pe teren propriu, Ştiinţa Bacău, miercuri, 29 martie, de la ora 18.00.

Volei Alba Blaj avea victorii pe linie în plan intern în 2017, în acest an nu a pierdut decât un unic set în Divizia A1, adunând 13 succese consecutive în campionat şi Cupa României.

În etapa a 4-a a fazei secunde a Diviziei A1, miercuri, 29 martie, meci în „Timotei Cipariu” cu Ştiinţa Bacău, iar în 1 aprilie urmează deplasarea la Dinamo.

Volei Alba Blaj: Ana Antonijevic – Adina Salaoru (cpt.), Nadja Ninkovic, Samara Rodrigues, Tatsiana Markevich, Nneka Onyejekwe, Marina Vujovic (libero); au mai jucat Ana Maria Berdilă, Rebecka Lazic, Dubravka Djuric, Ana Grbac; Lisa Kramer.

Text: Nicu GOGA, Radio Blaj


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

Datoriile către AJF Alba, aproape 35.000 de euro, la 20 decembrie! Campioanele restanțelor sunt CS Ocna Mureș, Performanța Ighiu și CSM Unirea Alba Iulia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Datoriile către AJF Alba, aproape 35.000 de euro, la 20 decembrie! Campioanele restanțelor sunt CS Ocna Mureș, Performanța Ighiu și CSM Unirea Alba Iulia Conform informațiilor oficiale publicate pe site-ul AJF Alba, la 20 decembrie, Asociația Județeană de Fotbal Alba avea de încasat suma de 173.622 de lei, aproximativ 34.890 de euro, de la cluburile […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea