22 de metri cubi de material lemnos, recuperaţi de poliţiştii din zona Munţilor Apuseni, în urma unor controale la societăţi comerciale şi în teren
Poliţiştii din zona Munţilor Apuseni au recuperat 22 de metri cubi de material lemnos, în urma unor controale la societăţi comerciale şi în teren.
La data de 16.03.2017, poliţiştii Postului de Poliţie Arieşeni, împreună cu lucrători silvici din cadrul Gărzii Forestiere Judeţene Alba, au efectuat un control la o întreprindere individuală din comuna Arieșeni, specializată în exploatarea şi comercializarea materialului lemnos.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că, în cursul lunii ianuarie 2017, reprezentantul întreprinderii a înregistrat, fictiv, în documente, cantitatea de 11,5 metri cubi de material lemnos.
Faţă de acesta a fost luată măsura sancţionării contravenţionale, conform Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, iar complementar, a fost dispusă confiscarea valorică a cantităţii de 11,5 metri cubi material lemnos.
Tot joi, 16 martie, polițiștii din Baia de Arieș, împreună cu poliţiştii Postului de Poliţie Ocoliș şi lucrători ai Ocolului Silvic Muntele Mare Poșaga, în urma unor controale în fondul forestier, au identificat, în locul numit „Ogor”, 11 metri cubi de material lemnos, de esenţă foioasă.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au constatat că materialul lemnos a fost tăiat de către T.V., un bărbat de 60 de ani, din comuna Ocoliș, fără ca arborii să fie marcaţi de către organele silvice.
Faţă de bărbat, cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de tăiere fără drept de arbori, iar cei 11 metri cubi de material lemnos au fost indisponibilizaţi, în vederea confiscării.
foto: arhiva
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
ACCIDENT pe DN 7, la Blomiru de Câmp: Trafic îngreunat după coliziunea dintre două mașini. Două persoane au fost rănite
ACCIDENT pe DN 7, la Blomiru de Câmp: Trafic îngreunat după coliziunea dintre două mașini. Două persoane au fost rănite Un ACCIDENT rutier a avut loc vineri, 20 decembrie 2024, în jurul orei 14.00, pe DN 7, la Blomiru de Câmp. Două persoane ar fi fost rănite. Citește și: FOTO | ACCIDENT rutier pe Calea […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 15 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 20 de ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 8 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor