Rămâi conectat

Sport

FOTO: Volei Alba Blaj – CSM Tîrgovişte 3-0 | Campioana, demonstrație de forță și revanșă după Supercupa României

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj a învins în ultima partidă a sezonului regulat, în Sala „Timotei Cipariu”, într-un mod categoric pe CSM Tîrgoviște, scor 3-0 (25-12, 25-21, 25-22), luându-și astfel revanșa în fața rivalei tradiționale, ce i-a „suflat” Supercupa României în decembrie.

Presupusul derby n-a existat decât pe hârtie, partida în sine fiind o nouă demonstrație de forță și valoare a deținătoarei titlului, în compania echipei cu care s-a duelat în ultimele două finale naționale. Volei Alba Blaj a condus în permanență, puține fiind momentele în care oponentele au existat în meci, setul al treilea fiind cel mai echilibrat.

Un succes categoric, în numai 72 de minute, care conferă prima șansă la câștigarea campionatului pentru Volei Alba Blaj ce a strâns 63 de puncte din 66 posibile, aflându-se la 7 „lungimi” de CSM București și 13 (!) puncte de CSM Tîrgoviște.

S-a tras cortina pentru prima parte a campionatului, dominat într-un mod categoric de Volei Alba Blaj, o forță incontestabilă, dovedită și în acest meci.

Primul set a fost unul fără istoric, în care CSM Tîrgoviște, ce nu a contat pe Collar și Ivanof, nu a existat, fiind efectiv demolată, diferențea crescând vertiginos, de la 8-2 la 16-9 și 21-11.

Al doilea set a început mai echilibrat, mergându-se până la 6-6. De aici însă a Blajul a început să domine, existând și un moment tensionat în care Darko Zakoc a primit „avertisment”, la scorul de 10-8. Momentul prielnic al gazdelor s-a simțit pe tabelă, scorul fiind unul categoric, 17-9 sau 21-12. Relaxarea a cuprins tabăra gazdelor, când mai era nevoie de un punct pentru adjudecarea setului, iar CSM-ul a făcut 6 puncte consecutive, apropiindu-se periculos.

Nici în setul al treilea lucrurile nu au stat altfel, Volei Alba Blaj debutând în trombă, dar CSM Tîrgoviște oferea o replică mai aproape de pretenții. Gazdele și-au asigurat un avantaj liniștitor astfel că la al doilea time-out tehnic scorul era în aceleași coordonate: 16-12. Echilibrul s-a păstrat, cu CSM Tîrgoviște apropiată periculos, scorul strângându-se 23-21, moment în care Zakoc a solicitat time-out. S-a ajuns la 3 mingi de meci, prima anulată

A fost o partidă cu însemnătate deosebită pentru ambele pretendente la trofeu, Volei Alba Blaj, invincibilă în 2017 și cu 9 victorii consecutive în Divizia A1 având în faţă tocmai echipa ce i-a administrat ultimul eşec, în decembrie, la Timişoara, când CSM Tîrgovişte şi-a adjudecat Supercupa României.

Statistică:

Volei Alba Blaj a obţinut, în acest meci, 75 de puncte: 10 aşi, 48 atacuri, 6 blocaje, 11 erori ale adversarului; – CSM Târgovişte a realizat, în acest meci, 55 de puncte: 4 aşi, 28 atacuri, 7 blocaje, 16 erori ale adversarului; – Adina Salaoru (Volei Alba Blaj) a realizat cele mai multe puncte (14), urmată de coechipierele sale Tatsiana Markevich (13) şi Nneka Onyejekwe (12), de la CSM Târgovişte cele mai multe puncte fiind făcute de Alexandra Sobo (12) şi Sara Klisura (12); – Alexandra Sobo (CSM Târgovişte) a realizat cele mai multe puncte din blocaj (3), urmată de Adina Salaoru (Volei Alba Blaj) şi Nadja Ninkovic (Volei Alba Blaj), ambele cu câte 2 blocaje câştigătoare; – Nadja Ninkovic (Volei Alba Blaj) a realizat cele mai multe puncte din serviciu (4); – Volei Alba Blaj a avut o medie de 56% preluare pozitivă (38% perfectă), în timp ce CSM Târgovişte a realizat o medie de 27% preluare pozitivă (13% perfectă); – Marina Vujovic (Volei Alba Blaj) a avut cea mai bună preluare perfectă (50%), în condiţiile în care de la CSM Târgovişte la acest capitol prima a fost Alexandra Trică (16% perfectă).

*Dragan Nesic: „95 la sută, Volei Alba Blaj este campioană”

Declaraţii Dragan NESIC, antrenor CSM Târgovişte: „Vreau să felicit Blajul. Probabil, după acest meci, a câştigat, în proporţie de 95%, campionatul. Este o victorie meritată, pe bune, pentru că este cea mai bună echipă de România, au investit mult şi inteligent, Volei Alba Blaj are cele mai bune jucătoare şi un staff foarte bun şi valoros şi vreau să-i felicit pe toţi cei de aici. În ceea ce priveşte echipa mea, astăzi, din păcate, nu am putut conta pe două jucătoare de bază, care sunt accidentate, nu am avut întreaga echipă la dispoziţie. Sper ca până săptămâna viitoare să rezolvăm problema accidentărilor pentru că vom începe lupta pentru locul 2, cu CSM Bucureşti.”

Darko ZAKOC, antrenor Volei Alba Blaj: „Pornim faza a doua a campionatului cu un avantaj de 7 puncte, ce ne dă speranţe că vom termina campioantul pe primul loc, dar ceea ce este sigur e că echipa noastră nu se va relaxa, avem un program strâns, cu meciuri din 3 în 3 zile, sâmbătă e primul meci, marţi jucăm cu CSM Bucureşti, care va conta mult, şi trebuie să fim foarte atenţi. Astăzi au existat câteva oscilaţii în jocul echipei, care nu-mi plac, dar e important că obiectivul nostru a fost realizat la final. Nu vreau să vă răspund la întrebarea privind etapa din play-off în care vom deveni campioni, doar meteorologii fac prognoze, sunt 30 de puncte în joc şi eu vreau ca echipa mea să câştige fiecare punct pus în joc, aşa sunt educat. Îi mulţumesc domnului Nesic pentru aprecieri şi felicitări, dar nu comentez ce zice (n.r. că Blajul este în proporţie de 95% campioană).”

Sergiu ŞTEFĂNESCU, preşedinte Volei Alba Blaj: „A fost un sezon regulat foarte bun, în care am pierdut doar 3 puncte şi 7 seturi, am jucat foarte bine, mai ales pe final. Şi astăzi am făcut un meci excelent, chiar dacă scorul strâns din ultimele seturi nu o arată, dar a fost o victorie foarte clară şi ne-am asigurat calitatea de favoriţi la câştigarea campionatul, prin avantajul acesta de 7 puncte am luat o opţiune serioasă pentru obţinerea celui de-al treilea titlu consecutiv.(sursa: Radio Blaj)

Volei Alba Blaj: Ana Antonijevic – Adina Salaoru (cpt.), Nadja Ninkovic, Samara Rodrigues, Tatsiana Markevich, Nneka Onyejekwe, Marina Vujovic (libero); a mai jucat Ana Maria Berdilă, Rebecka Lazic, Dubravka Djuric; Lisa Kramer, Ana Grbac.

Partidele următoare, primele din play-off, Volei Alba Blaj va juca tot acasă, în 18 martie, cu CSM Lugoj şi în 21 martie, cu CSM Bucureşti.

Foto: Nicu GOGA

[nggallery id=3577]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: CSM Unirea Alba Iulia – FC Ittihad Kalba 1-2 (0-2), în meci amical în Slovenia | Golul „alb-negrilor” marcat de Fetița

Dan HENEGAR

Publicat

în

Într-o partidă amicală disputată în Slovenia, divizionara terță CSM Unirea Alba Iulia a pierdut cu FC Ittihad Kalba (din primul eșalon al Emiratelor Arabe Unite), scor 1-2 (0-2). Fetița, intrat la pauză a marcat golul „alb-negrilor” (49), asta după ce în prima repriză s-au consemnat reușitele lui Yasser Hassan (7) și Salem Rashid (41). Gruparea […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea