Iacob Buta, cetăţean de onoare al Aiudului. 13 ani de la trecerea în nefiinţă a omului care a ştiut să îşi lase amprenta asupra multor generaţii
IACOB BUTA a fost profesor, publicist şi om de cultură. Cetăţean de onoare al Aiudului, a fost un OM deosebit, un mare dascăl! Omul care a ştiut cum să îşi lase amprenta asupra multor generaţii, după cum spun cei care l-au cunoscut.
S-a născut la 17 octombrie 1944, în satul Podeni, comuna Moldoveneşti, judeţul Cluj. Fiul lui Iacob şi Veronica.
După absolvirea şcolii generale a urmat o şcoală profesională la Turda şi a devenit muncitor la Fabrica de sticlărie Turda.
Între anii 1962 – 1964 a urmat cursurile liceului seral la „Mihai Viteazul” din Turda, apoi a fost încorporat în armată, între anii 1966 – 1968 a continuat studiile liceale , în ultimul an fiind elev la Liceul „Avram Iancu” din Aiud.
Între 1969 – 1973 a fost student al Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti.
Ca profesor în Aiud, a predat la Şcoala Generală Ciumbrud până în 1990 şi apoi la Grupul Şcolar „Avram Iancu”, iar din 1995 la actualul Colegiu „Titu Maiorescu”. A participat la manifestările culturale, în special literare, convins că actul de cultură e o datorie a fiecărui dascăl.
A publicat diferite materiale în „Tribuna învăţământului”, „Examene”, „Vatra”, „Paşii Profetului”, „Deşteptarea” (Bacău), „Curierul” (Cluj Napoca), „Unirea”, „Aiudul literar”, „Zorile”, „Pagini aiudene”, „Aiudul şi carte”, „Inter-Art”.
A scris şi a publicat , ocazional, versuri şi eseuri. Cu eseul „Ciclic” a participat la Concursul de creaţie literară organizat în „Zilele Rebreanu”, obţinând un premiu. A publicat în volumul „Caietele Rebreanu’, Editura „Şcoala Albei”, 2000. A fost inclus, cu poeme, în antologia bilingvă „Cuvinte zidite în tăcere”.
A realizat volumul de eseuri şi comentarii :”Rigorile fanteziei”. De asemenea a scris o Postfaţa la volumul Zamfirei Costan „Cavalcada nebunelor scenarii”, editat de Fundaţia „Inter-Art”, în anul 2002.
A participat la realizarea manifestărilor : Zilele Culturale „Liviu Rebreanu” (ediţiile I – XIII), Colocviile de literatură: „Poezia secolului XX” (ediţiile I – X), Ceasul de taină al poeziei: Mihai Eminescu, Cenaclul de literatură si arte, simpozionul „Eminescu” organizat in cadrul Taberei Internaţionale de Arta Plastică „Inter-art”, sub egida UNESCO.
A fost preşedintele Despărţământului „Ovidiu Hulea” Aiud al ASTRA. A editat revista despărţământului :”Aiudul şi poezia”, materiale de prezentare despre Livia şi Ovidiu Hulea; a adus Aiudului, în copie, publicaţiile : „Zorile”, „România literară”.
A jucat în trupa de teatru a Casei de Cultură Aiud obţinând premiul pentru interpretare masculină. Piesa „Profesorul”, regia Ioan Hădărig, în care interpreta rolul principal, pusă în scenă, în 1988, avea să fie interzisă după prima reprezentaţie.
Prezent în dicţionarele :
Ion Mărgineanu – „Oameni din Munţii Apuseni. Dicţionar fără sfârşit”, Editura Altip, Alba Iulia, 2003 şi Ghidul personalităţilor din judeţul Alba, Editura Altip, Alba Iulia, 2003 (Pagini aiudene, martie 2004).
A murit la 11 martie 2004, la Aiud.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale
Cele mai frumoase și simple mesaje de Paște creștine. URARI și FELICITARI de Pastele 2024. Scurte mesaje pentru prieteni, profesori, colegi, pe care le puteți transmite prin SMS de Sfintele Paști Romanii trimit, rudelor și prietenilor, cu ocazia sărbătorilor de Paște milioane de mesaje simple prin SMS. Iată mai jos ce mesaje de Paşte poţi […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Curier Județeanacum 10 ore
Mesaje de Paște 2024. Cele mai frumoase texte cu URARI creștine pe care le poți trimite prin SMS cu ocazia sărbătorilor pascale