FOTO: Doi tineri albaiulieni au obţinut bronzul pentru judeţul Alba la Campionatului Naţional Universitar de Schi şi Snowboard de la Braşov
În perioada 1 și 2 martie, Brașovul a găzduit una dintre cele mai importante competiții sportive ale anului, dedicată studenților din toată țară.
Cu toate că în concurs s-au înscris 100 de concurenți, de la 11 universități din toată țara, tinerii albaiulieni Ada Toma şi Bogdan Bogdan, au adus judeţului nostru şi Universităţii “1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, medaliile de bronz.
Ambii au concurat pentru proba snowboard şi au obţinut locul 3, pentru categoria feminin, respectiv masculin. Atât Ada cât şi Bogdan sunt împătimiţi ai sporturilor de iarnă. Pasiunea lor le-a adus şi rezultate frumoase la competiţia dedicată studenţilor, demonstrând încă o dată că Alba are tineri valoroşi cu care se poate mândri.
Competiţia a debutat pe 1 martie cu proba de slalom uriaş, iar pe 2 martie – slalom, apoi proba de snowboard.
Competiţiile din cadrul Campionatului Naţional Universitar de Schi şi Snowboard au avut loc în partea superioară a Pârtiei Lupului din Poiana Brașov.
Campionatul Național Universitar de Schi și Snowboard este organizat de Universitatea Transilvania, în parteneriat cu Agenția Metropolitană Brașov.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
VIDEO | Traficul rutier îngreunat pe DN 74, Zlatna-Abrud, din cauza ninsorii: Mașină blocată în zăpadă pe DN 75 pe Valea Arieșului Mare spre Arieșeni
Traficul rutier îngreunat pe DN 74, Zlatna-Abrud, din cauza ninsorii: Mașină blocată în zăpadă pe DN 75 pe Valea Arieșului Mare spre Arieșeni Traficul rutier este îngreunat vineri seara pe DN 74, Zlatna-Abrud, din cauza ninsorii. O mașină a rămas blocată pe DN 75, pe Valea Arieșului spre Arieșeni. Citește și: UPDATE FOTO | Intervenție […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan