Situaţie fără precedent în România: Impozitul pe venit ar putea ajunge integral la bugetele locale.
Guvernul pregăteşte modificarea mai multor legi pentru ca, începând cu 1 ianuarie 2018, impozitul pe venit să meargă direct şi integral la administraţiile locale (primării, consilii judeţene), pentru a finanţa funcţionarea acestora, a declarat ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE), Sevil Shhaideh.
„Conform programului de guvernare, în zona de finanţare a autorităţilor locale, în acest moment lucrăm la modificarea Legii 273 a finanţelor publice locale şi în acest sens, începând cu 1 ianuarie 2018, impozitul pe venit va deveni sursă a bugetelor locale. Acolo unde aparatul propriu al primarului sau al preşedintelui Consiliului Judeţean nu va reuşi să colecteze această sursă, vom fi sprijiniţi de către ANAF, dar sumele vor fi virate exclusiv către bugetele locale. Aceasta este prima modificare majoră pe care o vom aduce la Legea Finanţelor Publice”, a declarat ministrul Dezvoltării.
La această oră, Bugetul de stat păstrează de 30% din impozitele pe venit, iar 70% din acestea le restitutie către administraţiile locale – potrivit Legii 273 a finanţelor publice locale, după cum urmează:
– 41,75% la bugetele locale ale comunelor, oraşelor şi municipiilor pe al căror teritoriu îşi desfăşoară activitatea plătitorii de impozit pe venit;
– 11,25% la bugetul local al judeţului;
– 18,5% într-un cont distinct, pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, ale oraşelor şi ale municipiilor, precum şi a bugetului local al judeţului.
Concret, pe datele operative publicate de Ministerul Finanţelor la sfârşitul lunii ianuarie anul acesta, bugetul central a colectat în 2016 27,8 miliarde de lei din impozitul pe venit, din care 18,3 miliarde de lei au plecat spre administraţiile locale, iar 9,5 miliarde au rămas la bugetul de stat
Sursa: realitatea.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală | Mircea Hava: PNL Alba rămâne un partid al celor care au trecut în fișa postului, cu majuscule, „Fapte, nu vorbe!
Publicitate electorală | Mircea Hava: PNL Alba rămâne un partid al celor care au trecut în fișa postului, cu majuscule, „Fapte, nu vorbe! Da, sunt absolut convins că PNL va câștiga alegerile, și de data asta, în Alba! Și nici n-ar putea să fie altfel, când orice buletin de vot, pentru președinte sau parlament, este, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan