Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Politică Administrație

ADR Centru: Peste 600 de potențiali solicitanți, pregătiți pentru accesarea a 70 milioane euro fonduri nerambursabile, disponibile prin POR 2017-2020

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

Timp de 3 săptămâni, ADR Centru a organizat, în lunile ianuarie și februarie, 10 seminarii în toate cele 6 județe ale Regiunii Centru, respectiv Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, la care au participat peste 600 de persoane, interesate de a accesa circa 70 de milioane de euro fonduri europene, disponibile prin 3 priorități de investiții ale Programului Operațional Regional 2014-2020.

Evenimentele, organizate cu sprijinul Consiliilor Județene și al altor instituții, au reunit reprezentanții autorităților publice locale, ai spitalelor, școlilor și direcțiilor de protecție a copiilor, dar și ai unor instituții subordonate MAI. Pe lângă aceștia, pe domeniile specifice, au fost prezenți reprezentanți ai ONG-urilor, reprezentanți ai firmelor private, clusterelor și asociaților profesionale, participanți din sistemul bancar sau de la firmele de consultanță.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Din 25 ianuarie și până în 15 februarie, am reușit să organizăm aceste evenimente și să le transmitem celor interesați să depună proiecte, pentru a obține finanțare nerambursabilă. Am prezentat principalele condiții ce trebuie respectate, ce se poate realiza prin aceste proiecte și care sunt principalele probleme întâlnite până în prezent, pe proiectele evaluate, dar am și răspuns la întrebările lor, pe situații punctuale. Pentru reprezentanții mediului privat am încercat să clarificăm aspecte pe ambele priorități care sunt lansate la nivel regional, prin POR 2014-2020, atât pentru microîntreprinderi, cât și pentru IMM-uri, finanțarea disponibilă pentru ei fiind de peste 55 de milioane euro, fonduri nerambursabile la nivel regional. Pentru reprezentanții autorităților și ONG-uri am prezentat aspecte importante din ghidurile ce vizează creșterea eficienței energetice sau crearea unei infrastructuri sociale pentru vârstnici. Vom avea însă, o perioadă în care preconizez că se vor lansa majoritatea priorităților de investiții de la nivelul Regiunii, urmând să organizăm și alte evenimente similare, în cadrul cărora să completăm informațiile cu exemple de bune practici sau să menționăm, pentru evitare, greșelile frecvente la cererile depuse în această perioadă, așa cum ne-au solicitat cei prezenți la acest evenimente”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Materialele din cadrul fiecărui eveniment, pentru prioritățile de investiții prezentate, se pot găsi pe site-ul www.regio-adrcentru.ro, Secțiunea Comunicare/Prezentări și materiale evenimente.
Dacă doriți să aflați ce priorități sunt deschise depunerii, ce finanțează și până când se pot depune cereri de finanțare, puteți consulta secțiunea Ghiduri deschide depunerii.

Atât pe site-ul www.regio-adrcentru.ro, cât și pe contul Facebook: Agentia pt Dezvoltare Regionala Centru, sunt menționate întâlnirile de lucru organizate și sunt promovate viitoarele evenimente ce vor avea loc în funcție de data lansării priorităților de investiții prin care se specifică bugetul disponibil de fonduri nerambursabile.
Detalii privind situația proiectelor depuse pe POR 2014-2020 puteți obține accesând link-ul: http://regio-adrcentru.ro/situatia-proiectelor-depuse-2/.

Pentru mai multe informații, la sediul ADR Centru funcționează un birou unde solicitanții pot fi asistați în mod gratuit, în clarificarea unor aspecte legate de completarea şi pregătirea cererii de finanţare. Datele de contact ale Biroului sunt: tel: 0258 403 121, Alba Iulia, str. Decebal, nr. 12, Alba Iulia, e-mail: [email protected]. (C.M.)

[nggallery id=3446]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public

Ziarul Unirea

Publicat

în

Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea