Rămâi conectat
S&D Europarlamentare 2024

Ştirea zilei

Un primar din Munţii Apuseni cere să se introducă gazul pentru a înlocui încălzirea pe lemne!

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

Un primar din Munţii Apuseni cere introducerea gazului pentru a înlocui încălzirea pe lemne!

În Munţii Apuseni este tradiţie ca locuitorii să se încălzească cu lemne. În ultimul timp, sursele de lemne din această zonă sunt din ce în ce mai puţine, contoare-si-conducte-de-gaziar lemnele tot mai scumpe. Aproape 60.000 de locuitori încearcă şi fac faţă tot mai greu acestei situaţii, mai exact necesităţii de a se încălzi cu lemne. Dacă înainte de 1989 se tot vorbea de faptul că trenul pe şină mare poate ajunge la Abrud şi la Cîmpeni printr-o salbă de tuneluri pe sub Dealul Mare, mă tot gândesc dacă gazul ar putea ajunge şi în Apuseni de la Zlatna sau Turda.

Gabriel Pleșa vă urează Paște Fericit!

Cred că este o investiţie foarte mare, dar în acelaşi timp cred că cei care păstoresc aceste resurse naturale, atât în regim naţional sau privat, se vor gândi că acest lucru le va aduce câştiguri imediate şi destul de substanţiale, iar cei peste 60.000 de locuitori din zonă vor beneficia, de asemenea, de pe urma acestei investiţii. Ne este foarte greu să mergem în pădure să tăiem lemnele, să le transportăm, să le debităm în curte sau pe trotuare şi străzi – cei care stau la bloc, să le aşezăm, să le ducem ulterior în casă, la toate acestea adăugându-se mizeria şi deranjul pe care-l creăm.

Ne-ar fi mult mai uşor şi mai comod să apăsăm pe „un bumb” şi să avem căldură şi apă caldă în casă, practic la aceiaşi bani. Cred că toată zona îşi doreşte aşa ceva, consider că aproape toţi primarii îşi doresc aşa ceva pentru localităţile pe care le păstoresc. Se poate realiza aşa ceva pentru Munţii Apuseni? Să vedem dacă există interes!

Cu stimă, un primar interesat de Munţii Apuseni, Ioan Călin ANDREŞ


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

Bianca-Maria Grosu, performanță remarcabilă la olimpiada de limba spaniolă: Eleva din Sebeș, locul I la etapa națională

Ziarul Unirea

Publicat

în

Bianca-Maria Grosu, performanță remarcabilă la olimpiada de limba spaniolă: Eleva din Sebeș, locul I la etapa națională Bianca-Maria Grosu, elevă a Colegiului Național ”Lucian Blaga” din Sebeș, a obținut  Premiul I la Olimpiada Națională de Limba Spaniolă. Citește și: EDUARD PIȚU, elevul-minune din Alba Iulia, primul și singurul din județ care a reușit să obțină […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea