Rămâi conectat

Actualitate

Ministerul Sănătății: S-au pus în practică măsuri pentru limitarea extinderii epidemiei de rujeolă. Copiii vor fi vaccinați mai devreme

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ministerul Sănătăţii, împreună cu experţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ai Institutului Național de Sănătate Publică, ai Societăţii Naționale de Medicina Familiei și ai UNICEF, a elaborat şi a pus în practică un plan de măsuri privind limitarea extinderii epidemiei de rujeolă, după ce numărul de îmbolnăviri a ajuns la 1.725 de cazuri şi există 7 decese confirmate, dintre care 3 la copii sub vârsta de un an, se arată într-un comunicat al MS.

1. Prima măsură este coborârea vârstei de vaccinare cu prima doză de vaccin ROR la 9 luni, în conformitate cu prevederile internaționale privind acțiunile întreprinse în caz de epidemie și cu prevederile caracteristicilor produsului, deoarece principala caracteristică a actualei epidemii de rujeolă este că afectează și copiii cu vârsta sub un an (rata incidenţei este de 68,8/100.000). De aceea, copiii vaccinați mai devreme conform acestei prevederi vor fi apoi vaccinați conform Programului Național de Imunizare la vârsta de 12 luni și la vârsta de cinci ani.

2. De asemenea, recomandarea experţilor OMS este de a realiza cât mai repede recuperarea copiilor din grupa de vârstă sub cinci ani care nu au nicio doză de vaccin și a copiilor din grupa de vârstă 5-9 ani care nu au două doze de vaccin ROR conform Calendarului Naţional de Vaccinare.

3. Pentru punerea în practică a acestor măsuri, medicii de familie au început catagrafierea copiilor eligibili între 9 luni şi 9 ani complet nevaccinaţi cu ROR şi pe cei cu vârsta între 5 şi 9 ani care au o singura doză de vaccin. În plus, acolo unde este posibil, asistenții comunitari și mediatorii sanitari au început deja convocarea copiilor la cabinete.

4. Stocurile de vaccin ROR sunt suficiente în acest moment, atât pentru vaccinările suplimentare cât şi pentru cele la termen. Astfel, la nivel naţional sunt disponibile în jur de 300 de mii de doze de vaccin ROR.

Conform celor mai noi date furnizate de Centrul National de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile în acest moment sunt confirmate cazuri în 32 de judeţe. Cele mai multe sunt în Arad (454), Mureş (238) şi Timiş (240).

Limitarea epidemiei de rujeolă nu se poate face decât cu ajutorul părinților care înțeleg responsabilitatea pe care o au în a-și proteja copii împotriva acestei boli care îi poate ucide sau afecta pe viață. Vaccinul este singura armă eficientă cu care se poate lupta împotriva acestei boli grave. Ministerul Sănătăţii recomandă părinților să ia legătura cu medicii de familie ai copiilor pentru a se programa la vaccinare cât mai curând posibil. Medicii de familie şi părinţii care vor să afle informaţii corecte despre vaccin şi vaccinare pot accesa pagina desprevaccin.ro, transmite MS.

sursa: site-ul Ministerului Sănătăţii –  ms.ro.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

PENSII 2025: Pensiile, plătite cu prioritate. Precizările ministrului Muncii

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pensii 2025: Pensiile, plătite cu prioritate. Precizările ministrului Muncii Salariile și pensiile vor fi plătite cu prioritate, iar restul cheltuielilor ar putea fi amânate, conform unei directive date de ministrul interimar al Finanțelor, Tanczos Barna, tuturor instituțiilor pentru a ține sub control bugetul. Printr-o circulară trimisă către toate instituțiile statului, ministrul intermar al Finanțelor, Tanczos […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea mâine în România: Prognoza meteo pentru vineri, 9 mai 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi vremea mâine în România: Prognoza meteo pentru vineri, 9 mai 2025 Valorile termice vor continua să scadă în România, vineri, 9 mai 2025, astfel că vremea va deveni rece cu precădere în nordul, centrul și estul țării. Cerul va avea înnorări temporare și local va ploua, ziua în jumătatea estică a teritoriului […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: Ideea că România nu va mai avea bani să plătească salarii și pensii luna viitoare nu mai pare așa SF

Ziarul Unirea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Ideea că România nu va mai avea bani să plătească salarii și pensii luna viitoare nu mai pare așa SF Economistul Radu Georgescu atrage atenția că ideea că România nu va mai avea bani să plătească pensii și salarii nu mai pare în acest moment neîntemeiată. Citește și: Economistul Radu Georgescu: ”În […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea