IPJ Alba: Dosar penal pentru administratorul unei firme din Blaj, după ce a scos la vânzare articole pirotehnice pentru care nu avea autorizație
Poliţiştii au continuat controalele la societăţile autorizate să comercializeze materiale pirotehnice. De la o societate din Blaj au fost confiscate 24 de kilograme de articole pirotehnice din categoria F2, ce erau oferite, spre vânzare cu toate că societatea avea autorizaţie de comercializare doar pentru articole pirotehnice din categoria F1. Administratorului i-a fost întocmit dosar penal.
Potrivit IPJ Alba, la data de 15 decembrie 2016, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase din IPJ Alba au făcut un control la un punct de lucru al unei societăţi comerciale din municipiul Blaj, care este autorizată să comercializeze articole pirotehnice din categoria F1.
Cu ocazia controlului, au fost găsite 37 de obiecte pirotehnice, din categoria F2, cu o masă de 24 de kilograme, pentru comercializarea cărora societatea respectivă nu este autorizată.
Faţă de administratorul societăţii a fost întocmit dosar penal în care este cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de operaţiuni cu articole pirotehnice, efectuate fără drept, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 37 din Legea 126/1995 privind regimul materiilor explozive.
Articolele din categoria F 2 sunt articole pirotehnice de divertisment care sunt destinate utilizării în exterior. Acestea nu pot fi comercializate către populaţie, fiind autorizată folosirea lor doar de către societăţi specializate sau strict de către artificieri sau pirotehnişti.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba atrage atenţia cu privire la pericolul reprezentat de utilizarea necorespunzătoare a articolelor cu conţinut pirotehnic. Pe lângă pagubele materiale, acestea pot produce vătămări corporale cu consecinţe deosebit de grave.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni
Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan