(P) Traian-Nicolae Ursaleş: „Trebuie să ştiţi pe cine votaţi!”
Dragi locuitori ai judeţului Alba, atunci când vrei să te angajezi pe un anumit post, trebuie să prezinţi un CV. Asta este prima cerinţă. Eu vreau să ajung SENATOR de Alba, motiv pentru care vreau ca cetăţenii judeţului Alba să ştie pe cine votează, deoarece votanţii de DREAPTA s-au săturat să voteze acelaşi om, care nu face NIMIC. Iată câteva date despre cel care, cu ajutorul lui Dumnezu, va fi senatorul vostru:
M-am născut la data de 24.03.1977, în oraşul Zlatna, şi mi-am petrecut întreaga copilărie în satul Presaca Ampoiului.
În 1995, am absolvit Liceul din Zlatna, după care m-am înscris la Facultatea de Chimie şi Inginerie Chimică din Cluj-Napoca, unde am fost admis între primii zece candidaţi.
În 1999, am terminat facultatea, cu cea mai mare medie la licenţă, şi m-am înscris atât la masterat, cât şi la doctorat, în paralel, nu înainte de a profesa 3 luni ca profesor la Şcoala Generală din Zlatna.
În 2000, am terminat Masteratul în Chimie, iar în 2003, am terminat doctoratul în chimie, fiind la vremea respectivă cel mai tânăr doctor în chimie din ţară. În perioada doctoratului, am reuşit să descopăr nu mai puțin de 44 de compuşi chimici noi şi să susţin peste 40 de lucrări şi comunicări ştiinţifice naţionale şi internaţionale. În perioada 2001-2003, am lucrat în paralel şi în cercetare, la Institutul de Chimie “Raluca Ripan” din Cluj-Napoca, unde am reuşit să-mi omologhez, la OSIM, 2 brevete de invenţie în domeniul extractibilităţii metalelor rare.
În 2004, dorul de satul copilăriei mele m-a făcut să mă întorc în Alba, iar în vara anului 2004, am ajuns consilier judeţean (fiind cel mai tânăr consilier judeţean la acea vreme). În perioada 2004-2008, am lucrat pe postul de chimist la S.C. APA C.T.T.A. S.A.
În anul 2008 m-am mutat în satul Presaca Ampoiului, după ce, în perioada 2005-2008, mi-am făcut o casă. Tot atunci am candidat şi câștigat postul de primar al comunei Meteş, iar în perioada 2008-2016, am reuşit să modernizez infrastructura comunei Meteş, fiind cea mai înfloritoare perioadă a comunei din punct de vedere al dezvoltării acesteia.
În vara anului 2016, am fost reales consilier judeţean din partea Partidului Mişcarea Populară, iar în aceste 5 luni de mandat am fost o voce în Consiliul Judeţean, atunci când am considerat că banul public nu se gestionează aşa cum se cuvine.
Din punct de vedere familial, sunt căsătorit, am 3 copii frumoşi (2 băieţi şi o fetiţă), iar împreună cu soţia deţinem şi ne ocupăm personal de o mică exploataţie agricolă.
Sunt un aprig susţinător al idealurilor naţionale, fiind un patriot şi naţionalist convins, nu de puţine ori luând poziţie faţă de desele derapaje ale guvernanţilor împotriva poporului român.
Sunt un om simplu, din popor, şi nu mă dau la o parte de la muncă (fizică sau intelectuală), deoarece am trecut prin toate etapele vieţii, prin propriile eforturi. Acum, la aproape 40 de ani, când beneficiez atât de experienţa administrativă dobândită în 12 ani de administraţie (8 ani primar şi 4 ani consilier judeţean), cât şi de puterea tinereţii, cred că voi fi unul dintre cei mai activi senatori din Parlamentul României.
Cu respect şi aleasă consideraţie, prof. dr. Traian Nicolae URSALEŞ – candidat la funcţia de SENATOR din partea Partidului Mişcarea Populară Alba
Publicat de SC Unirea Pres SRL la comanda PMP Alba;
Cod unic mandatar financiar PMP Alba 11160002
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Publicitate electorală: Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public
Alianța PNL-PSD prinde rod și la Alba Iulia, în jurul banilor și domeniului public PSD și PNL = lovele. E un lucru pe care tot mai mulți oameni îl văd și înțeleg, în ciuda unui teatru ieftin în care cele două partide mimează cearta. PNL și PSD nu doar că guvernează împreună, însă iubirea de […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan