Rămâi conectat

Actualitate

Proiect ANAF: Persoanele fără venituri nu vor mai fi obligate să achite lunar CASS

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Persoanele fără venituri nu vor mai fi obligate să achite lunar CASS • Vor plăti această contribuţie doar atunci când apelează la servicii medicale

De la începutul lunii iunie, persoanele fizice care nu realizează venituri au două variante pentru achitarea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS): plata lunară a contribuţiei sau doar la momentul în care apelează la serviciile acordate de sistemul public de asigurări sociale de sănătate. ANAF pune la punct o nouă procedură de declarare şi stabilire a CASS datorate de aceste persoane, precum şi formularele necesare pentru administrarea acestor categorii de contribuabili. Prevederea conform căreia persoanele fizice care nu realizează venituri şi nu se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuţiei, precum şi cele care realizează venituri lunare exclusiv din investiții și/sau din alte surse sub nivelul valorii salariului de bază minim brut pe țară pot opta între plata lunară a CASS şi plata în momentul în care apelează la serviciile medicale este inclusă în Legea 112/2016. Aceste categorii de contribuabili sunt obligate să depună o declaraţie la Fisc, în vederea stabilirii sumei de plată. Plata CASS trebuie făcută fie lunar, până pe 25 ale lunii, începând cu luna următoare depunerii declarației, fie la data depunerii declaraţiei, în cazul în care contribuabilul alege cea de-a doua variantă prezentată. Odată depusă Declaraţia 604, Fiscul va stabili cuantumul CASS datorat şi va emite decizia de impunere.

CASS de 825 sau 481 de lei, în funcţie de varianta aleasă

Pentru cei care aleg să plătească lunar CASS, obligaţia de plată va fi stabilită pentru perioada înscrisă în declaraţie, care nu poate fi mai mică de un an. Deci, persoanele fără venituri vor fi obligate să achite CASS în valoare de 5,5% din salariul minim brut pe economie, cel puțin 12 luni consecutive, someriîncepând cu luna următoare depunerii formularului 604. Salariul minim brut pe economie este de 1.250 de lei, iar cei care nu realizează venituri vor fi obligați să scoată din buzunar 68,75 de lei pe lună (5,5% x 1.250 lei), adică 825 de lei într-un an. Până la publicarea Legii 112/2016, românii fără venituri erau obligaţi la plata CASS, trimestrial, până la data de 25 a fiecărei luni din trimestru.

În cea de-a doua variantă prevăzută în actul normativ menţionat, potrivit căreia CASS se va plăti atunci când cetăţenii vor avea nevoie de acordarea serviciilor medicale, contribuția datorată se va calcula aplicând cota individuală de contribuţie asupra bazei de calcul – valoarea a de 7 ori salariul minim brut pe ţară. Deci, cei care vor apela la servicii medicale care nu sunt gratuite (de exemplu urgenţele medicale) vor datora CASS de 5,5%, aferentă unei baze de calcul egale cu de 7 ori salariul minim pe economie. Astfel, CASS pentru 7 luni va fi în cuantum de 481,25 lei (68,75 lei x 7). Practic, aceasta reprezintă varianta mai puţin costisitoare şi pe care o va alege, probabil, o mare parte dintre românii fără venituri, dacă aceştia nu vor fi nevoiţi să apeleze la serviciile medicale de stat. Potrivit proiectului ANAF, pentru stabilirea CASS, aceste persoane vor depune la organul fiscal formularul 604, moment în care vor achita şi contribuţia (aproximativ 481 de lei).

Nu sunt obligați să se prezinte la Fisc cei ce obțin venituri din salarii, pensii, indemnizaţii de şomaj, din activităţi independente, chirii, activități agricole sau piscicultură, indemnizaţii de creştere a copilului, concedii medicale şi ajutoare sociale. Sunt exceptați de la plata CASS: tinerii între 18 ani și 26 de ani, dacă sunt elevi, inclusiv absolvenții de liceu, până la începerea anului universitar, nu mai mult de 3 luni, dacă nu realizează venituri din muncă; studenții de până la 26 de ani beneficiază de asigurare de sănătate, fără a plăti contribuții la stat, dacă nu au venituri din muncă; tinerii până la 26 de ani din sistemul de protecție a copilului, cu condiția să nu realizeze venituri din muncă sau să nu fie beneficiari de ajutor social; soțul, soția și părinții fără venituri proprii, aflați în întreținerea unei persoane asigurate; femeile însărcinate și lăuzele, dacă nu au niciun venit sau au venituri sub salariul de bază minim brut pe țară; persoanele persecutate din motive politice, veteranii și văduvele de război; cei care au avut de suferit în urma revoltei muncitorești anticomuniste de la Brașov, din noiembrie 1987; persoanele cu handicap care nu realizează venituri din muncă, pensie sau alte surse, cu excepția celor obținute în baza OUG 102/1999 privind protecția specială și încadrarea în muncă a persoanelor cu handicap; bolnavii cu afecțiuni incluse în programele naționale de sănătate, până la vindecarea afecțiunii, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024

Bera Larisa

Publicat

în

Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea