Călin Oprița, un tânăr din Alba Iulia, găsit decedat, pe stradă. Deocamdată nu se cunosc cauzele decesului
Un tânăr în vârstă de 30 de ani, din Alba Iulia, și-a găsit sfârșitul noaptea trecută, pe stradă, cauzele morții fiind încă necunoscute.
Trupul neînsuflețit al lui Călin Oprița a fost descoperit duminică, la ora 5.00, în zona părculețului din apropierea creșei din cartierul Ampoi 1, și a fost sesizată poliția. La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare, însoțită de medicul legist care, la examinarea sumară nu a găsit urme de violență. Cauzele decesului vor fi stabilite după necropsie.
UPDATE (luni, 10 octombrie): Potrivit IPJ Alba, în urma necropsiei nu s-a putut stabili cu exactitate cauza morții, motiv pentru care se vor efectua analize de laborator suplimentare.
–––––––––––-
Se pare că tânărul se afla sub control judiciar, fiind cercetat pentru trafic cu etnobotanice. El este învinuit că făcea parte dintr-un grup destructurat de DIICOT, în luna martie 2016, când s-au efectuat 19 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Alba, Hunedoara şi Cluj.
În cauză exista suspiciunea rezonabilă că în perioada 2015 – 2016 pe raza municipiului Alba Iulia s-a constituit un grup infracţional organizat, la care ulterior ar fi aderat şi alte persoane, în scopul deținerii și vânzării de droguri de risc, precum și pe linia efectuării de operațiuni cu produse știind că acestea sunt susceptibile a avea efecte psihoactive.
S-a reţinut că membrii grupului infracţional au procurat din Spania materia primă folosită la fabricarea substanţelor interzise, iar ulterior le-au preparat, în mod artizanal, într-un laborator improvizat. Ar fi obţinut astfel substanţe cu efecte psihoactive, pe care le-ar fi pulverizat pe plante uscate şi mărunţite şi pe care le-ar fi porţionat în plicuri cu o greutate medie de un gram.
Membrii grupării ar fi comercializat substanţele astfel obţinute în judeţele Alba, Cluj şi Hunedoara.
Cu ocazia cercetărilor efectuate în cauză a fost găsită şi ridicată cantitatea de aproximativ 2 kilograme de substanţă folosită pentru obținerea produselor finite care urmau să fie comercializate consumatorilor de pe raza judeţelelor Alba, Cluj şi Hunedoara.
De asemenea, Călin Opriţa era judecat într-un alt dosar, tot pentru trafic de etnobotanice, alături de alţi 12 inculpaţi, cu toții fiind acuzați că, în perioada decembrie 2013 şi octombrie 2014, au procurat diferite cantităţi de droguri de risc şi de mare risc ( XLR 11, AKB – 48,4MEC – substanţe psihoactive noi – etnobotanice – şi cannabis), pe care le-au comercializat pe raza municipiilor Baia de Arieş, Turda, Câmpeni şi Cluj Napoca. Dosarul este judecat pe fond la Tribunalul Alba şi are următorul termen în 31 octombrie 2016.
Tânărul mai era inculpat într-un dosar aflat pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, pentru uz de armă fără drept. În acest caz a fost trimis în judecată după ce, la sfârșitul lunii august 2013, fosta sa prietenă i-a sesizat pe polițiști că în timp ce se afla pe strada Livezii din Alba Iulia şi avea discuţii contradictorii cu el, Călin Oprița a folosit un pistol pe care îl avea asupra sa şi a executat un foc în plan vertical. În cadrul cercetărilor s-a stabilit că în perioada iulie – august 2013, bărbatul a agresat-o de mai mute ori pe prietena sa şi a ameninţat-o, iar cu ocazia unui asemenea incident ce a avut loc în data de 17.08.2013, i-a distrus telefonul mobil.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Ştirea zilei
FOTO Ce mai aruncă oamenii din Alba, în Săptămâna Mare: Trei pui de cățel, legați cu sărmă de gât și labe, aruncați într-o baltă adâncă să se înece
Ce mai aruncă oamenii din Alba, în Săptămâna Mare: Trei pui de cățel, legați cu sărmă de gât și labe, aruncați într-o baltă adâncă să se înece Săptămâna Mare = săptămâna în care viaţa unor suflete nu are valoare, într-un oraș din Alba. Scene şocante au fost surpinse miercuri, 1 mai, la Teiuș. Trei cățeluși […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Când pică Paștele ortodox și catolic în 2024 și în următorii ani – calendar
-
Opinii - Comentariiacum 23 de ore
Mesaje de Paste fericit 2024. Urări, felicitări și SMS-uri pe care le poţi trimite celor dragi de Sfintele Pasti
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții românești de Paște. Credințe și Superstiții de Paște
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Floriile 2025. Duminica Floriilor Ortodoxe și Catolice 2026, 2027. Obiceiuri, tradiții și superstiții
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE DE PASTELE ORTODOX 2023. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului
-
Actualitateacum 20 de ore
Superstiții în Vinerea Mare: Ce NU ai voie să faci în această zi