Pauze de masa de 1 oră pentru ”deconectarea angajatului de la stres” – proiect de lege inițiat de un deputat PSD
Angajaţii care lucrează mai mult de 6 ore ar putea avea pauze de masă de cel puţin 60 de minute şi cantine sau săli de mese, potrivit unor proiecte de lege depus, la Senat, de deputatul PSD Andrei Valentin Sava.
„În cazurile în care durata zilnică a timpului de muncă este mai mare de 6 ore, salariaţii au dreptul la o pauză de masă, cu o durată de cel puţin 60 de minute, după minim 4 ore consecutive de muncă şi maxim 6 ore, precum şi la alte pauze de recreere a căror durată şi frecvenţă sunt stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern”, prevede proiectul de lege pentru modificarea Codului Muncii, depus de deputatul PSD Andrei Valentin Sava.
Iniţiatorul proiectului de lege susţine în expunerea de motive că „după 6 ore de muncă, randamentul fiecărui angajat scade, iar aportul alimentar este vital pentru revigorarea organismului”.
Angajatorii trebuie să fie din ce în ce mai responsabili în relaţia cu angajaţii şi să se preocupe de asigurarea unor condiţii sănătoase de muncă, susţine iniţiatorul în expunerea de motive a proiectului de lege.
„Pauza de masă este un element cheie în acest context. Pauzele au rolul de a deconecta angajatul de stres şi pot contribui la o stare mai bună a angajatului şi un randament mai mare”, susţine Sava, potrivit sursei citate.
Deputatul PSD propune şi modificarea Codului Muncii pentru ca orice companie cu peste 100 de angajaţi, companiile de producţie, precum şi cele care presupun lucrul în medii solvente şi toxice, indiferent de numărului de angajaţi, să fie obligate să pună la dispoziţia angajaţilor săi, cantine, săli de mese sau chicinete pentru servirea mesei în timpul pauzei de masă, în condiţii de igienă şi sănătate, potrivit unui alt proiect de lege depus la Senat.
Spaţiile special amenajate trebuie să fie dotate corespunzător cu utilităţi pentru depozitarea alimentelor şi încălzirea lor, iar angajatorul este răspunzător de calitatea şi siguranţa alimentelor comercializate în incinta cantinelor puse la dispoziţia angajaţilor cât şi de repararea ori înlocuirea echipamentelor de depozitare şi de încălzire a mâncării în cazul defectării acestora.
Sava afirmă că „angajaţii sar în mod frecvent peste pauza de masă, iar lipsa unui loc adecvat unde să îşi poată depozita şi pregăti pentru servire mâncarea sau de unde să îşi achiziţioneze o masă caldă este unul dintre motive”. El mai susţine că lipsa unei mese principale în timpul zilei poate atrage diferite boli de nutriţie, potrivit cercetărilor realizate.
Sursa: psnews.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
22 noiembrie: Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani Primul preşedinte catolic la Casa Albă şi unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani s-a născut în 29 mai 1917 în Boston într-o familie de descendenţi ai unor imigranţi irlandezi săraci. La 44 de ani a devenit cel mai tânăr preşedinte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum o zi
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan