Dan Simedru (PNL): PSD face un joc dublu pe tema RCA
După două săptămâni de proteste ale transportatorilor care au condus la audierea conducerii ASF in Parlament, în data de 14 septembrie, in cadrul sedintei comune a comisiei de transporturi și buget –finanțe, se prefigurează un nou blocaj.
Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind polițele RCA, ea fiind publicată in Monitorul Oficial, iar efectele sale pe termen mediu ar trebui să conducă la scăderea acestor tarife, în schimb, în Parlament, majoritatea condusă de PSD a încercat, pe sub masă, să impună o altă reglementare in mod netransparent.
Astfel, un proiect inițiat de PSD, venit de la Senat, a fost distribuit pentru raport, de pe o zi pe alta, pentru a fi aprobat în cadrul celor 4 comisii de specialitate (buget-finanțe, industrii, juridică și transporturi)
În cadrul comisiei de transporturi, liberalii au propus amânarea dezbaterii astfel încât decizia să fie luată in urma unei analize serioase cu toți factorii implicați de față (transportatori, ASF etc). Așa este normal și corect dacă ne dorim cu adevărat o lege a RCA funcțională și în interesul asiguraților.
PSD își face calcule electorale pe acest subiect, altfel nu îmi explic graba cu care au încercat să adopte acest proiect, în condițiile în care există o ordonanță de urgență publicată și care urmează să își producă efecte asupra pieței RCA.
PSD face un joc dublu. Pe de o parte mimează preocuparea pentru situația explozivă în care s-a ajuns, încercând să pozeze in salvatorul transportatorilor, iar pe de altă parte minimizează vina imensă a conducerii ASF, girată politic tocmai de către PSD .
Actualul președinte al ASF, Mișu Negrițoiu, este propunerea PSD, iar în anul 2015, când PNL a propus o comisie de anchetă parlamentară privitor la deciziile luate de Autoritatea de Supraveghere Financiară privind poliţele RCA, care au condus la creşterea inexplicabilă a multor categorii de poliţe, majoritatea PSD a blocat prin vot acest demers.
PSD s-a opus atunci, pentru a-l salva pe Mișu Negrițoiu, iar acum se revendică în cel mai înverșunat apărător al drepturlior asiguraților.
Cetățenii trebuie să știe că s-a ajuns ca ei să plătească dublu, sau chiar triplu, o poliță de asigurare auto, pentru că PSD a considerat că este mult mai important să-și apere omul propus la conducerea ASF, decât să contribuie la scăderea prețurilor RCA.
Iar acum povestea se repetă, într-o altă versiune dar tot în regia PSD.
Este nevoie urgentă de un cadru normativ, predictibil, transparent și responsabil pentru normalizarea pieței RCA, principii pe care PNL le promovează în dezbaterea acestei legi.
Dan Simedru,
Deputat PNL de Alba
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Daniel Jinaru, validat de Tribunalul Alba ca și consilier județean din partea PSD, în urma demisiei lui Adrian Nicolae Bara, ales deputat
Daniel Jinaru, validat de Tribunalul Alba ca și consilier județean din partea PSD, în urma demisiei lui Adrian Nicolae Bara, ales deputat Tribunalul Alba a validat un nou consilier local din partea Partidului Social Democrat în urma demisiei lui Adrian Nicolae Bara. Acesta a fost ales deputat, funcție incompatibilă cu cea de consilier județean Citește […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 37 de minute
MESAJE DE ANUL NOU 2025. Idei de SMS-uri, urări şi felicitări pe care le puteţi trimite celor dragi de Revelion
-
Actualitateacum 18 ore
FELICITARI de ANUL NOU 2025. Mesaje și URĂRI care pot fi transmise prin SMS de Revelion
-
Actualitateacum 3 zile
La ce distanță față de terenul vecinilor poți planta un copac: Când și ce poți planta pe limita proprietătii
-
Opinii - Comentariiacum 30 de minute
Obiceiuri şi tradiţii de Anul Nou: Pluguşorul, Capra, umblatul cu Ursul, Sorcova. Cele mai frumoase obiceiuri din ţara noastră
-
Actualitateacum 23 de ore
MESAJE SMS de Anul Nou 2025 haioase. Urări și Felicitări amuzante pe care le puteți transmite la trecerea dintre ani
-
Opinii - Comentariiacum o zi
Mesaje de Sfântul Vasile 2025. SMS-uri, URĂRI și FELICITĂRI pe care le poți trimite celor care își sărbătoresc ziua numelui