Rămâi conectat

Sport

Sâmbătă, derby pe „Cetate”, Performanţa Ighiu – Ripensia Timişoara | Industria Galda – Gloria Lunca Teuz Cermei, echipa lui Paul Ciucă vizează a doua victorie consecutivă

Dan HENEGAR

Publicat

în

Viitorul Santimbru - Performanta Ighiu 40Performanţa Ighiu şi Industria Galda de Jos evoluează sâmbătă, de la ora 17.00, în cadrul etapei a doua a Seriei a 4-a din Liga a 3-a, pentru prima dată în acest sezon în faţa propriilor suporteri, victoria fiind cuvântul de ordine în tabăra conjudeţenelor, după rezultate externe pozitive obţinute în runda inagurală.

*Performanţa Ighiu – Ripensia Timişoara (sâmbătă, ora 17.00, pe „Cetate”).

Derby-ul pretendentelor la eşalonul secund se anunţă un joc încins, Ripensia venind după scurt-circuitul „Naţional Sebiş” (0-3, acasă la debutul în Liga a 3-a). Ighienii au probleme de efectiv, lipsind Boldea – suspendat şi S. Turuş – nerefăcut. „Obiectivul nostru este clar: obţinerea celor trei puncte. Se anunţă un meci extrem de dificil, împotriva unei contracandidate, însă depindem numai de noi”, a spus Adorian Himcinschi. Ighienii sunt obligaţi să se impună, pentru a confirma prin rezultate pretenţiile de promovare, dar confruntarea este una pe „muchie de cuţit”.

*Industria Galda de Jos – Gloria Lunca Teuz Cermei (sâmbătă, ora 17.00, la Galda).

Găldenii au furnizat „bomba” la Deva şi speră să continue pe acelaşi drum, deşi au în faţă o echipă nou-promovată încărcată pozitiv după debutul victorios în Liga a 3-a (2-1 cu Becicherecu Mic). Destule absenţe însă în tabăra gazdelor: D. Lupşan – învoit pentru nunta fratelui său Marius („Casă de piatră”!), Căt. Ivaşcu – dureri la spate, Ov. Oniga – nefăcut. „Întâlnim o formaţie ambiţioasă, însă suntem decişi să facem tot ce depinde de noi pentru a câştiga. Trebuie să dovedim în faţa propriilor suporteri că succesul de la Deva nu a fost o întâmplare”, a afirmat Paul Ciucă.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, la Campionatele Naționale pentru copii

Dan HENEGAR

Publicat

în

Înotătorii de la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, la Campionatele Naționale pentru copii 10 și 11 ai În ultimele două săptămâni înotătorii de la LPS Alba, la categoriile copii 10 si 11 ani, calificati la etapele finale ale Campionatelor Naționale, au luat startul în competițiile dedicate categoriei lor de vârstă. În bazinul din Brașov […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea