Vin de casă din must de la Jidvei. În cât timp de la achiziția mustului se poate bea primul pahar de vin
În gospodărie este dificil să realizezi un must de calitate care mai apoi să îți asigure obținerea unui vin cu proprietăți organoleptice deosebite. Tocmai de aceea, pentru a obține un vin de o calitate superioară, Cramele Jidvei le propun pasionaților de vinuri făcute în casă să achiziționeze direct de la cramă mustul pe care să-l transforme apoi în vin în propria gospodărie.
Prețul pentru un kilogram de must este de 4 lei, iar la achiziționarea a minimum 100 de kilograme, transportul este asigurat de compania Jidvei.
Cu must de Jidvei, vinul se limpezește mult mai repede
”Dacă se face mustul acasă – cu toate bătăile de cap legate de achiziția strugurilor, de depozitarea lor, apoi de zdrobire și, din nou, depozitarea resturilor, cantitatea de drojdie pe este mult mai mare, pentru că lumea nu face deburbarea (limpezirea – n.r) mustului și nu poți trage vinul imediat după ce a fermentat întrucât depozitul de drojdie nu apucă să sedimenteze. Mustul cumpărat de la Jidvei este curat, foarte puțin încărcat cu resturi (pielițe, semințe de struguri sau pământ – n.r), tocmai de aceea limpezirea vinului are loc mult mai rapid. Ca diferență, volumul de drojdie rezultat din mustul de la Jidvei este de doar 10% din volumul de drojdie pe care îl obții în mod normal de la mustul rezultat prin zdrobirea strugurilor în gospodărie”, explică Marius Vasiu, tehnolog în cadrul Cramelor Jidvei.
La două luni de la achiziția mustului se poate bea primul pahar de vin
Dacă în cazul vinului produs din struguri în propria gospodărie, atât procesul de fermentație, cât și cel de limpezire durează mai mult timp, în cazul vinului produs din must de la Jidvei, la numai două luni de la cumpărarea mustului poți savura primul pahar de vin făcut în casă.
“Dacă sunt respectați toți pașii tehnologici tradiționali, recomandați și de specialiștii noștri, la două-trei săptămâni după ce s-a terminat fermentația și a fost tras vinul de pe drojdie, se poate bea fără probleme primul pahar de vin. Ca perioadă de timp, de la achiziția mustului și până când poți consuma primul pahar de vin trec cam două luni, adică, așa cum este programat culesul strugurilor în această toamnă, vorbim de sfârșitul lunii noiembrie. Cam în această perioadă, toți cei care cumpără must de la Jidvei au certitudinea că vinul lor s-a limpezit și se pot bucura de un vin de casă de cea mai bună calitate, cu un gust deosebit, produs natural din struguri 100% românești”, dă asigurări specialistul de la Jidvei.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Opinii - Comentarii
22 noiembrie: Asasinarea lui John Fitzgerald Kennedy, unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani Primul preşedinte catolic la Casa Albă şi unul dintre cei mai iubiţi preşedinţi americani s-a născut în 29 mai 1917 în Boston într-o familie de descendenţi ai unor imigranţi irlandezi săraci. La 44 de ani a devenit cel mai tânăr preşedinte […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Ovidenia, prima sărbătoare de la începutul Postului Crăciunului
-
Opinii - Comentariiacum o zi
21 noiembrie, Ziua Mondială a Salutului. Cel mai popular cuvânt de salut este „Hello”
-
Ştirea zileiacum 4 zile
PROGRAMUL zilei de 1 decembrie 2024, Ziua Națională, la Alba Iulia: Paradă militară, concert Andra și focuri de artificii
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
21 Noiembrie: Intrarea Maicii Domnului în Biserică. Tradiţii şi superstiţii de Sărbătoarea Luminii
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
19 noiembrie: Ziua internațională a BĂRBATULUI. Tradiții în lume specifice sărbătorii
-
Ştirea zileiacum 2 zile
21 noiembrie: Zece ani de la tragedia aviatică de la Mălâncrav. Ziua când Alba Iulia a pierdut un tânăr pilot căpitan