Rămâi conectat
MA-RA-MU

Ştirea zilei

Candidații PNL Alba la alegerile parlamentare din 2016, votați de organizațiile locale. Ce SURPRIZE sunt pe listă

Ziarul Unirea

Publicat

în

Președinții organizațiilor locale ale PNL Alba au votat joi, 1 septembrie, cu aproximativ trei luni și jumătate înainte de alegerile parlamentare din 2016, lista candidaților din județ pentru funcțiile de senatori și deputați.

Din cinci surse bine informate din interiorul PNL, se pare că locul I pe lista senatorilor va fi ocupat de Alexandru Pereș (în prezent senator), iar locul II de Silviu Ponoran, actualul primar al orașului Zlatna, în timp ce la Camera Deputaților primul pe listă este trecut vicepreședintele CJ Alba –  Florin Roman, urmat de Corneliu Olar (primar al comunei Horea și fost deputat).

Surpriza de pe lista Camerei Deputaților votată de PNL Alba o reprezintă ascensiunea lui Claudiu Vasile Răcuci (Blaj, consilier județean), care se află pe locul III și faptul că Dan Simedru, unul dintre cei mai vechi liberali din județul Alba este abia pe locul V la Camera Deputaților, după consilierul județean Sorin Bumb, aflat pe locuPNLl IV.

Potrivit rezultatelor obținute la algereile locale din acest an, la Consiliul Județean, care este prin excelență un vot politic, PNL Alba a obținut un scor de 53%. La acest rezultat, liberalii din Alba și-ar adjudeca un mandat de senator (Alexandru Pereș), două mandate întregi de deputați, iar al treilea mandat de deputat ar avea șanse mari să-l obțină la redistribuirea națională a mandatelor.

Evident, la alegerile parlamentare, chiar dacă aleșii locali ai PNL (primarii și consilierii locali) ”vor trage” să obțină voturi pentru partid, bătălia electorală s-ar putea să le ofere surprize și să nu mai obțină un scor de peste 50% în județ.

Ordinea pe  lista candidaților a fost votată de organizațiile locale ale PNL, partidul recurgând poate la cea mai democratică metodă de stabilire a candidaților, în sensul că fiecare organizație locală a avut un număr de voturi direct proporțional cu numărul de voturi pe care le-a obținut în mod efectiv la recentele alegeri locale din primăvara lui 2016.

Candidații votați joi urmează să fie trecuți prin ”sita” Comitetului Județean Executiv și se aprobă de Comitetul de Coordonare Județean al PNL Alba, urmând ca validarea finală să fie făcută de conducerea centrală a partidului.

Întrucât organizația PNL din Județul Alba a obținut cele mai bune rezultate la nivel național la alegerile locale, e puțin probabil să mai fie schimbată lista de la Centru.


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Ştirea zilei

Ştirea zilei

35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie 

Unirea Ziarul

Publicat

în

35 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, la Alba Iulia: PROGRAMUL evenimentelor organizate sâmbătă, 21 decembrie  Oficialităţile locale, în colaborare cu asociaţiile de revoluţionari, vor organiza sâmbătă, 21 decembrie, un eveniment comemorativ dedicat împlinirii a 35 de ani de la izbucnirea Revoluției din Decembrie 1989, care prin jertfă de sânge a dus la […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea