Rămâi conectat
MA-RA-MU

Actualitate

Început de an școlar fără manuale pentru elevii din clasele a XI-a și a XII-a. Ministerul Educației a întârziat procedura de achiziționare

Ziarul Unirea

Publicat

în

Ministerul Educaţiei a întârziat procedura de achiziţionare a manualelor astfel că elevii de la clasele a XI-a şi a XII-a nu le vor avea la dispoziție nici în anul şcolar 2016-2017. Editorii de carte spun că nu mai au timp fizic să tipărească toate cărţile. Ei ar trebui sa imprime trei milioane de manuale care să ajungă pe băncile şcolilor pe 12 septembrie, când încep cursurile noul an şcolar. Dar negocierile abia au început.

manualeCristian Gresanu, preşedintele Uniunii Editorilor din România: „Nu cred că până în data de 10-15 septembrie se pot furniza manuale pentru că e vorba de o cantitate foarte mare, durează foarte mult achiziționarea hârtiei, tipărirea efectivă a manualelor, transportul.”

Elevii spun că ei au făcut nenumărate demersuri pentru a avea manuale de la începutul anului şcolar.

Vlad Ştefan, preşedintele consiliului Naţional al Elevilor: „Procedura ministerului de selecție a editurilor e destul de greoaie. Sperăm că până la începutul anului școlar să existe o eficiență în ce privește implementarea manualelor în școli. Nu e normal ca în 2016, după cinci ani de la emiterea legii educației, în continuare elevii claselor a 11- a și a 12-a să nu aibă manuale disponibile.”

În luna iunie, o instanţă din Constanţa le-a dat câştig de cauză elevilor care au dat Ministerul Educaţiei în judecată pentru că nu asigură manuale gratuite liceenilor din ultimele clase.

Alexandra Manda, elev clasa a XI-a, preşedintele Asociaţiei Elevilor din Constanţa: „Dacă colegii noștri nu vor avea în toamnă manualele școlare, așa cum prevede legea educației, ne rezervăm dreptul de a continua demersurile astfel încât aceștia să le aibă iar persoanele responsabile să răspundă.”

În replică, oficialii Ministerului Educţiei susţin că manualele vor fi gata până când începe şcoala.

Mirabela Amarandei, purtător de cuvânt Ministerul Educaţiei: „Toate demersurile secretarilor de stat care au atribuții pe acest domeniu într-acolo se îndreaptă.”

Ministerul Educaţiei ar fi trebuit să dea banii pentru manuale cel târziu până la finalul lunii iulie, astfel încât până pe 12 septembrie, trei milioane de cărţi să ajungă pe băncile elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a.

Sursa: digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Ger de crapă pietrele anunțat de ANM. Prognoza METEO pentru weekend și VREMEA la începutul săptămânii viitoare

Cezar Lancrajan

Publicat

în

Ger de crapă pietrele anunțat de ANM. Prognoza METEO pentru weekend și VREMEA la începutul săptămânii viitoare Meteorologii ANM au emis prognoza până de Crăciun și arată faptul că, în acest weekend, vom avea parte de ninsori pe arii extinse din țară, dar și precipații mixte. În preajma Crăciunului va ninge pe arii restrânse, în […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea