Rămâi conectat

Actualitate

AFIR: Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri a atins plafonul maxim alocat în 2016 pentru zona non-montană

Ziarul Unirea

Publicat

în

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță că valoarea totală nerambursabilă a proiectelor depuse prin submăsura 6.1 ”Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” a ajuns la nivelul maxim al sumei pentru care se pot primi cereri de finanțare în acest an pentru zona non-montană.

Până în acest moment, pentru dezvoltarea fermelor agricole în zonele non-montane, au fost depuse 3.973 de cereri de finanțare, în valoare de 163,24 milioane de euro.

Odată atins plafonul stabilit din alocarea disponibilă pentru componenta non-montană din cadrul Submăsurii 6.1 (153,6 milioane de euro), sesiunea de depunere a proiectelor se închide automat.

”Precizăm că pentru zona montană din cadrul submăsurii 6.1 ”Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, AFIR primește în continuare cereri de finanțare, suma disponibilă rămasă este de 33,3 milioane de euro, sesiunea de depunere fiind deschisă până la 31 octombrie 2016, în limita fondurilor disponibile”, precizează reprezentantul instituției.

Sursa: AFIR


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Examenul de Bacalaureat 2025: Programa la matematică și calendarul sesiunilor de vară și de toamnă

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Examenul de Bacalaureat 2025: Programa la matematică și calendarul sesiunilor de vară și de toamnă Examenul de Bacalaureat este un indicator de competențe academice ce  testează cunoștințele acumulate de elevi pe parcursul celor patru ani de liceu. Diploma de Bacalaureat este recunoscută internațional, ceea ce poate facilita accesul la universități din alte țări și poate […]

Citește mai mult

Actualitate

PENSII 2025: Pensiile, plătite cu prioritate. Precizările ministrului Finanțelor

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pensii 2025: Pensiile, plătite cu prioritate. Precizările ministrului Finanțelor Salariile și pensiile vor fi plătite cu prioritate, iar restul cheltuielilor ar putea fi amânate, conform unei directive date de ministrul interimar al Finanțelor, Tanczos Barna, tuturor instituțiilor pentru a ține sub control bugetul. Printr-o circulară trimisă către toate instituțiile statului, ministrul intermar al Finanțelor, Tanczos […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea mâine în România: Prognoza meteo pentru vineri, 9 mai 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi vremea mâine în România: Prognoza meteo pentru vineri, 9 mai 2025 Valorile termice vor continua să scadă în România, vineri, 9 mai 2025, astfel că vremea va deveni rece cu precădere în nordul, centrul și estul țării. Cerul va avea înnorări temporare și local va ploua, ziua în jumătatea estică a teritoriului […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea