Rămâi conectat

Actualitate

Federația Sanitară propune ca medicii să nu mai facă gărzi suplimentare. Formă de protest, după ce nu s-a ajuns la o înţelegere cu Ministerul Sănătăţii

Ziarul Unirea

Publicat

în

Federația „Solidaritatea Sanitară” recomandă tuturor medicilor care efectuează gărzi să nu semneze contractele individuale de muncă cu timp parțial pentru efectuarea gărzilor suplimentare dacă nu le sunt menționate expres în aceste contracte anumite drepturi și avertizează că se poate ajunge la blocarea sistemului sanitar în privința activităților specifice gărzilor, potrivit unui comunicat al Federației transmis duminică, 24 iulie.

„Având în vedere faptul ca negocierile cu reprezentanți ai Ministerului Sănătății, purtate în data de 22 iulie 2016, au evidențiat riscul ca medicii care efectuează gărzile suplimentare să nu beneficieze de o serie de drepturi legale, iar rezultatele studiului realizat pe aceasta tema au indicat situația dramatică în care se găsesc medicii care efectuează gărzi, Federația „Solidaritatea Sanitară” a recomandat tuturor medicilor care efectuează gărzi să nu semneze contractele individuale de muncă cu timp parțial pentru efectuarea gărzilor suplimentare (prevăzute de OUG nr. 20/2016) dacă nu le sunt menționate expres în aceste contracte următoarele drepturi: dreptul la un spor cuprins între 25% și 75% (25% este minim obligatoriu); dreptul la toate sporurile pentru condițiile de muncă aplicabile la locul de desfășurare a gărzilor și la sporul de noapte; dreptul la concediul de odihna pentru CIM — urile aferente gărzilor suplimentare; dreptul de a nu lucra continuu mai mult de 24 de ore; dreptul de a avea liber după gardă cel puțin 24 de ore”, se spune în comunicat.

Federația „Solidaritatea Sanitară” menționează că recomandarea a fost transmisă până în acest moment, prin e-mail, la 12.000 de medici din spitalele publice și precizează că în condițiile în care medicii pun în practică aceasta recomandare se poate ajunge la blocarea sistemului sanitar în privința activităților specifice gărzilor.

Potrivit sursei citate, recomandarea face parte din acțiunea „Protestul inteligent” lansat de Federația „Solidaritatea Sanitară”, acesta vizând apărarea drepturilor tuturor categoriile de salariați din sectorul public de Sănătate.

De asemenea, în comunicat se spune că a doua acțiune declanșată în cadrul „Protestului inteligent” o constituie lansarea „Petiției pentru apărarea drepturilor medicilor care efectuează gărzi”, fiind invitați s-o semneze toți medicii aflați în aceasta situație.

Federația „Solidaritatea Sanitară” precizează ca, în momentul semnării, în numele fiecărui semnatar este transmis automat un e-mail către adresele de e-mail ale Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Guvernului prin intermediul căruia semnatarul solicită drepturile prezentate în petiție și își exprimă susținerea pentru acțiunile Federației „Solidaritatea Sanitară” care vizează apărarea/obținerea acestor drepturi.

sursa: agerpres


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

PENSII 2025: Pensiile, plătite cu prioritate. Precizările ministrului Muncii

Ziarul Unirea

Publicat

în

Pensii 2025: Pensiile, plătite cu prioritate. Precizările ministrului Muncii Salariile și pensiile vor fi plătite cu prioritate, iar restul cheltuielilor ar putea fi amânate, conform unei directive date de ministrul interimar al Finanțelor, Tanczos Barna, tuturor instituțiilor pentru a ține sub control bugetul. Printr-o circulară trimisă către toate instituțiile statului, ministrul intermar al Finanțelor, Tanczos […]

Citește mai mult

Actualitate

Cum va fi vremea mâine în România: Prognoza meteo pentru vineri, 9 mai 2025

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi vremea mâine în România: Prognoza meteo pentru vineri, 9 mai 2025 Valorile termice vor continua să scadă în România, vineri, 9 mai 2025, astfel că vremea va deveni rece cu precădere în nordul, centrul și estul țării. Cerul va avea înnorări temporare și local va ploua, ziua în jumătatea estică a teritoriului […]

Citește mai mult

Actualitate

Economistul Radu Georgescu: Ideea că România nu va mai avea bani să plătească salarii și pensii luna viitoare nu mai pare așa SF

Ziarul Unirea

Publicat

în

Economistul Radu Georgescu: Ideea că România nu va mai avea bani să plătească salarii și pensii luna viitoare nu mai pare așa SF Economistul Radu Georgescu atrage atenția că ideea că România nu va mai avea bani să plătească pensii și salarii nu mai pare în acest moment neîntemeiată. Citește și: Economistul Radu Georgescu: ”În […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Copyright © 2004 - 2025 Ziarul Unirea