Rămâi conectat
!-- Spot PNL - Parlamentare 2024 --> PNL - Alegeri Parlamentare 2024

Actualitate

Estonia preia preşedinţia semestrială a Consiliului UE, în locul Marii Britanii

Ziarul Unirea

Publicat

în

PSD - Alegeri Parlamentare 2024
USR - Alegeri Parlamentare 2024

ueUniunea Europeană (UE) a pus capăt discuţiilor referitoare la ce se va întâmpla cu mandatul Marii Britanii la preşedinţia prin rotaţie a blocului comunitar. Londra a anunţat că renunţă la această poziţie, pe care trebuia să o deţină în a doua jumătate a anului viitor. Mai multe alte state, printre care Ungaria şi Grecia, s-au oferit să preia mandatul, însă Estonia este cea căreia îi va reveni preşedinţia UE în locul Marii Britanii.Toate mandatele de după Estonia vor fi devansate cu șase luni.  

Estonia va asigura preşedinţia semestrială a Uniunii Europene în a doua parte a lui 2017, cu şase luni mai devreme decât era prevăzut, în urma deciziei Marii Britanii de a renunţa la dreptul său de a deţine preşedinţia, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al Consiliului European, relatează Reuters.

PNL - Alegeri Prezidențiale 2024

Ambasadorii statelor membre UE s-au reunit la Bruxelles, după anunţul Guvernul britanic, care a subliniat că renunţă la preşedinţie pentru că vrea să acorde atenţie negocierii ieşirii sale din Uniune, transmite News.ro.

Preşedinţia semestrială a Uniunii Europene este deţinută în prezent de Slovacia, căreia îi va urma Malta în primul semestru al anului viitor.

Estonia urma să preia preşedinţia în primul semestru al lui 2018, după mandatul Marii Britanii „Soluţia este ca toată lumea să devanseze cu şase luni”, a anunţat un purtător de cuvânt al Consiliului European.

Acest lucru înseamnă că Estonia va deţine preşedinţia în semestrul al doilea din 2017, în locul Marii Britanii. Primul semestru din 2018 va reveni următoarei ţări, în ordinea existentă în acest moment, şi anume Bulgaria. Şi tot aşa.

Acordul încheiat în acest sens de către ambasadori urmează să fie validat de cele 28 de state membre.

sursa:digi24.ro


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni

Ziarul Unirea

Publicat

în

Cum va fi VREMEA până în ajun de Crăciun: Temperaturi normale pentru această perioadă, în preajma sărbătorilor. Prognoza METEO de la ANM, pentru următoarele 4 săptămâni Meteorologii ANM au publicat vineri, 22 noiembrie 2024, estimările pentru următoarea lună, oferind primele indicii despre cum va fi vremea în preajma sărbătorilor de iarnă. Conform prognozei, săptămâna de […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea