Cehia şi Polonia se feresc să adopte euro
Oficiali ai ambelor state au declarat că ţările nu se mai grăbesc să adere la uniunea monetară, pe fondul viitorului incert al monedei unice. Temerile privind răspândirea crizei în ţările periferice din zona euro persistă, în ciuda acordului dintre Irlanda, FMI şi UE.
Dacă până acum statele se întreceau în rapiditatea şi perseverenţa cu care se aliniau condiţiilor impuse pentru aderarea la uniunea monetară, acum doi jucători importanţi au anunţat că ar putea amâna adoptarea euro. Motivul? Viitorul incert al monedei şi, automat, şi al zonei euro.
l”Proiect ambiţios, dar neterminat”
Polonia face deja acest pas. Marek Belka, guvernatorul băncii centrale de la Varşovia, a declarat că ţara sa nu ar trebui să se grăbească să adopte moneda comunitară până când Uniunea Europeană nu-şi va ajusta politicile economice pentru a putea sprijini un curs stabil al euro.
„Uniunea Monetară Europeană este un proiect ambiţios, dar neterminat”, a declarat Belka, citat de cotidianul „Dziennik Gazeta Prawna”. „Ambiţiile politice nu au fost însă completate de capacitatea şi de dorinţa de a ajusta instituţiile economice pentru a se potrivi”, problemă care „pune în dubiu viitorul euro „, a mai spus acesta într-un discurs la Cracovia, preluat de Bloomberg. Opinia pare a fi împărtăşită şi de Republica Cehă.
Duminică, premierul ceh Petr Necas a declarat că ţara poate amâna intrarea în uniunea monetară câtă vreme acest lucru este în avantajul coroanei (moneda naţională a Cehiei).
lFără euro până în 2014
„Nimeni nu ne poate forţa să adoptăm euro”, a declarat premierul pentru postul naţional de televiziune. „De facto, avem opţiunea de a ne retrage”, a mai spus acesta. Astfel, Guvernul de la Praga nu va stabili un termen pentru adoptarea monedei unice europene până la sfârşitul mandatului său (2014 – n.r.), a mai arătat Necas.
lCehii nu vor sa intre în Uniunea Monetară
Potrivit unui sondaj recent al STEM, 70% din cehi se opun renunţării la coroană, procentul fiind cel mai mare din ultimii cinci ani. Condiţiile necesare intrării în zona euro presupun ca rata inflaţiei să fie cu cel mult 1,5 puncte procentuale mai mare decât media celor mai performante state din UE, deficitul bugetar să nu depăşească 3% din PIB, cursul euro în raport cu moneda naţională să fie fix timp de doi ani, iar dobânzile nominale pe termen lung să fie cu cel mult două puncte procentuale mai mari decât cele aplicate de cele trei state din UE cu cea mai mică inflaţie. (A.V.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Economie
Comunicat de presă începere proiect „Montare panouri fotovoltaice în cadrul copaniei Ștefan Forest SRL””
Comunicat de presă Numele proiectului de reformă/investiție: „Montare panouri fotovoltaice în cadrul copaniei Ștefan Forest SRL Numele beneficiarului: Ștefan Forest SRL Obiectivele proiectului: Dezvoltarea unei noi capacități productive de energie electrică din resurse regenerabile – energie solară prin panouri fotovoltaice, în cadrul societății Ștefan Forest SRL Valoarea totală a proiectului: 2.465.391,37 lei Data începerii și […]
Secțiune Articole Similare
-
Ştirea zileiacum 5 zile
FOTO | Cometa secolului, spectacol pe cerul din Alba Iulia, deasupra dealului Mamut: Ultima dată a fost observată în Epoca de Piatră și va reveni aproape de Pământ abia peste 80.000 de ani
-
Curier Județeanacum 4 zile
FOTO | Șahiștii clubului Metalurgistul Cugir, rezultate excepționale la cea de-a II-a ediție a Cupei „Palia Oraștie” la șah rapid
-
Sportacum 2 zile
ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0) | „Roș-albaștrii”, remiză externă, după un meci nebun! Surpriză furnizată de echipa lui Lucian Itu
-
Curier Județeanacum 4 zile
Povești din ghiozdănel. O fetiță dintr-un cătun uitat de lume din Alba: „Mă voi ruga pentru voi”
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
16 octombrie – Ziua Mondială a Alimentaţiei. Peste 150 de ţări sărbătoresc această zi
-
Sportacum 3 zile
Sâmbătă, pe „Cetate”, duelul Unirilor din Seria 7 a Ligii 3 | Deplasări pentru Metalurgistul Cugir, CSU Alba Iulia și CIL Blaj