Rămâi conectat

Politică Administrație

Administrațiile publice locale ar putea intra, marți, în grevă generală. Negocierile cu Ministerul Muncii au eșuat

Ziarul Unirea

Publicat

în

Administrațiile publice locale ar putea intra, marți, în grevă generală după ce negocierile cu Ministerul Muncii pe marginea revendicărilor salariale au eșuat.

grevaCum oamenii nu au primit soluţii concrete şi termene precise şi nu s-a ajuns la niciun acord, în data de 12 iulie va fi organizată grevă de o zi. Asta după ce, marţea trecută, angajaţii din administraţia publică locală au blocat activitatea timp de o oră.

În iunie, Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) anunță că angajații din administrația publică locală vor intra în grevă generală – întâi timp de o oră apoi pe termen nelimitat, dacă revendicările lor nu sunt soluționate. Angajații din primării și consilii județene se consideră discriminați în raport cu cei din administrația centrală, care, spun ei, au beneficiat de creșteri salariale de până la 70%.

„Prin adoptarea OUG nr. 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, personalul care îşi desfăşoară activitatea în consiliile judeţene şi primăriile de pe întreg teritoriul ţării a fost vădit discriminat în raport cu angajaţii din administraţia centrală (care au beneficiat de creşteri salariale de până la 70%)”, conform sindicatului.

Constatând dezinteresul manifestat de către reprezentanţii Guvernului României faţă de problemele majore cu care se confruntă salariaţii din sectorul nostru de activitate şi faţă de situaţia disperată în care se află aceştia că urmare a faptului că sunt şi rămân cea mai slab plătită şi discriminată categorie de salariaţi din sistemul bugetar, FNSA a declanşat conflictul colectiv de muncă la nivel naţional – sector de activitate “Administraţie publică” şi va organiza următoarele forme de protest:

– greva generală de o ora în dată de 05.07.2016;
– greva generală de o zi în dată de 12.07.2016; 
– greva generală pe termen nelimitat începând cu dată de 19.07.2016.

Revendicările salariaţilor din administraţia publică locală:

  1. Acordarea normei de hrană pentru toţi salariaţii din administraţia publică locală – acolo unde resursele bugetare permit acest lucru. Prin această modificare legislativă se elimina discriminările că din acelaşi buget local al unei instituţii, unii salariaţi primesc acest drept iar alţii nu.
  2. Acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii din administraţia publică locală.
  3. Ţinând cont de faptul că salariile funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală sunt mai mici decât cele din administraţia publică centrală, majoritatea angajaţilor din administraţia publică locală având venituri salariale brute apropiate că valoare sau chiar egale cu salariul minim brut pe economie (1.250 lei de la 01 mai 2016), solicităm majorarea salariilor de baza ale funcţionarilor publici şi ale personalului contractual din administraţia publică locală cu 25 %.
  4. Eliminarea în totalitate a Art 32 (4) din OUG nr. 20/2016.

Sursa Realitatea.net


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Politică Administrație

Politică Administrație

Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament

Ziarul Unirea

Publicat

în

Florin Roman, președinte al Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă, în noul Parlament Florin Roman va ocupa în perioada următoare funcția de președinte a Comisiei de Administrație Publică a Camerei Deputatilor și vicelider al grupului PNL în Comisia de Muncă. Citește și: Cum şi-au împărţit […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea