Tânăr șofer din Mirăslău depistat, în trafic, cu alcoolemie – record: 1,97 mg/l. Alți trei conducători auto, mai puțin ”afumați”, au fost opriți la Bucerdea Vinoasă, Blaj și Gârbova
Patru șoferi din Alba au avut ghinion în minivacanța de Rusalii după ce au chefuit și apoi s-au urcat la volan. Aceștia au fost depistați în trafic, de polițiști, iar acum sunt cercetați pentru conducere sub influenșa alcoolului.
Recordul de alcoolemie îl deține un tânăr de 24 de ani, din Mirăslău, surprins în data de 18.06.2016, în jurul ore 01.45, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Digului din Ocna Mureş. În urma testării lui cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 1,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Aiud unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În aceeași zi, în jurul orei 14.20, poliţiştii Secției 1 Poliție Rurală Galda de Jos în timp ce acţionau pe raza localităţii Bucerdea Vinoasă, au oprit pentru control, un autoturism condus de un bărbat de 40 de ani, din Alba Iulia. Pentru acesta etilotestul a arătat o valoare de 1,15 mg/l alcool pur în aerul respirat, fiind condus, ulterior, la spitalul din Alba Iulia, tot pentru recoltare de mostre de sânge. Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că bărbatul avea permisul de conducere suspendat. Pe numele său a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere cu permisul suspendat şi conducere sub influenţa alcoolului.
În jurul orei 23.40, tot sâmbătă, pe strada Timotei Cipariu din Blaj, poliţiştii Serviciului Rutier Alba l-au depistat pe un bărbat, în vârstă de 34 de ani, din Blaj, care conducea un autoturism fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Blaj, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În aceeaşi noapte, în jurul orei 01.35, poliţiştii Secției 7 Poliție Rurală Sebeș, au oprit pentru control, pe raza comunei Gârbova, o autoutilitară ce era condusă de un localnic, F.N.R., în vârstă de 45 de ani. Pentru acesta etilotestul a arătat valoarea de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spitalul din Sebeş unde i-au fost recoltate mostre de sânge. Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar autorizaţia provizorie de circulaţie a autoutilitarei era expirată din aprilie 2015.
Faţă de F.N.R., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere sub influenţa alcoolului, conducere fără permis şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat. (Z.U.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Curier Județean
DEER – Sucursala Alba anunță ca în perioada 23-29.12.2024 nu vor fi întreruperi planificate în alimentarea cu energie electrică
DEER – Sucursala Alba anunță ca în perioada 23-29.12.2024 nu vor fi întreruperi planificate în alimentarea cu energie electrică Distribuție Energie Electrică România -Sucursala Alba anunță ca în perioada 23-29.12.2024 nu vor fi întreruperi planificate în alimentarea cu energie electrică. Informații actualizate despre întreruperile planificate în alimentarea cu energie electrică sunt disponibile pe site-ul www.distributie-energie.ro, […]
Secțiune Articole Similare
-
Curier Județeanacum 15 ore
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum 19 ore
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Actualitateacum 7 ore
De ce se taie porcul pe 20 decembrie, de IGNAT. Tradiții și obiceiuri
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor