CNADNR: Lucrările de montare a separatoarelor de sens pe DN1 se vor desfășura și pe timpul nopții
Conducerea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) anunță că lucrările de montare a separatoarelor de sens pe drumul național DN1 se vor executa și pe timpul nopții, începând de marți.
Programul lucrărilor executate noaptea este de luni până vineri în intervalul orar 22,00 — 5,00.
De asemenea, în timpul zilei, lucrările se vor desfășura de luni până vineri, între orele 10,0 — 17,00, vineri, în intervalul orar 10,00 — 14,00, iar sâmbăta de la 7,00 la 13,00.
CNADNR precizează că lucrările executate vor afecta ambele căi de circulație și vor fi închise benzile centrale, iar circulația se va desfășura pe doua benzi pe sens.
„Menționăm că în zilele de sărbători legale nu vor fi executate lucrări, nefiind instituite restricții de circulație. Montarea acestor separatoare este foarte importantă pentru asigurarea siguranței circulației. CNADNR, împreună cu Poliția Rutieră au stabilit că toate aceste lucrări să se desfășoare în anumite intervale orare, când traficul este mai scăzut, astfel încât impactul lucrărilor asupra celor care tranzitează zona să fie cât mai mic”, precizează compania de drumuri.
CNADNR face apel în continuare la șoferi sa circule cu respectarea regulilor de circulație, mai ales cu viteza legală, pentru ca montarea acestor parapete nu va exclude producerea de accidente cauzate de viteza excesivă.
Sursa Agerpres.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Actualitate
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024
Record istoric pentru România: Aproximativ 200 de km de autostradă și drumuri express construite în 2024 Pe finalul anului 2024, țara noastră atinge un record istoric în ceea ce privește construcția drumurilor express și autostrăzilor, respectiv aproape 200 de km. Ultimul record înregistrat, a fost în 2013, atunci când au fost inaugurați aproape 118 kilometri. […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
MESAJE de CRACIUN 2024. URARI şi FELICITARI de Sărbători pe care le puteţi trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 2 zile
Povestea sau legenda lui Moș Crăciun
-
Ştirea zileiacum o zi
Renii lui Moș Crăciun. Povestea renilor. Care sunt numele lor și cum îi ajută aceștia pe Moșul
-
Opinii - Comentariiacum o zi
MESAJE SMS de CRĂCIUN 2024 în limba ENGLEZĂ. Idei de URĂRI şi Felicitări în română şi engleză !
-
Curier Județeanacum 3 zile
Mesaje de Crăciun 2024 în limba italiană, traduse în limba română. Cântece tradiționale de Crăciun în limba italiana
-
Curier Județeanacum 3 zile
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun