Configuraţia noilor consilii judeţene – PNL, lider doar în opt județe
Partidul Social Democrat a câștigat majoritatea județelor din țară, potrivit unei hărți publicate de știripesurse.ro. PNL ar face, în urma alegerilor de duminică, majoritate doar opt județe, în unele ajutați de UDMR, partid care e lider absolut în două județe, iar în altul ar putea face alianță cu PNL.
Restul județelor ar fi la mâna PSD, potrivit stiripesurse.ro
Anunţul lui Liviu Dragnea, potrivit căruia PSD, UNPR şi ALDE se vor alia peste tot unde este posibil, face lucrurile clare în privinţa consiliilor judeţene. UDMR a obţinut majoritate absolută în Harghita şi Covasna, dar şi o majoritate simplă în Mureş, unde poate emite astfel pretenţii pentru şefia consiliului judeţean, cel mai probabil într-o majoritate cu PNL.
Pe harta de la final este trecut un singur partid pe judeţ acolo unde respectiva formaţiune are majoriatate (chiar dacă se va alia cu alte partide) şi două sau mai multe partide acolo unde formaţiunea care a obţinut cele mai multe voturi nu are peste 50%.
Datele sunt furnizate de Biroul Electoral Central şi Birourile Electorale Judeţene, în unele locuri fiind vorba despre rezultate parţiale. Configuraţia finală a majorităţilor din consiliile judeţene poate să fie puţin diferită, în funcţie de redistribuirea procentelor şi de înţelegeri de ultim moment între partide.
Alba – PNL are singur o majoritate solidă. Nu este exclusă o alianţă cu PMP
Arad – PNL are singur o majoritate solidă. Nu este exclusă o alianţă cu PMP şi/sau UDMR.
Argeş – PSD are singur o majoritate solidă, dar cel mai probabil va forma alianţă cu ALDE
Bacău – PSD are nevoie de ALDE peste a trece de 50%. În CJ a intrat şi PSRo, o alianţă cu PSD fiind posibilă
Bihor – PNL are cele mai multe voturi, dar are nevoie de UDMR pentru a trece de 50%. UDMR poate înclina balanţa şi spre PSD-ALDE
Bistriţa-Năsăud – PSD va avea peste 50% după redistribuiri, însă va forma cel mai probabil o alianţă cu ALDE
Botoşani – PSD şi PNL sunt singurele partide care au trecut pragul la consiliul judeţean. PSD are majoritatea
Braşov – PNL are nevoie de UDMR pentru a trecere de 50%
Brăila – PSD şi PNL sunt singurele partide care au trecut pragul la consiliul judeţean. PSD are majoritatea
Buzău – PSD are majoritate singur, dar în consiliul judeţean au intrat şi ALDE şi PSRo
Caraș-Severin – PSD are nevoie de UNPR pentru majoritate
Călărași – PSD are o majoritate confortabilă, dar probabil va funcţiona în alianţă cu ALDE
Cluj – PNL ar putea avea nevoie de UDMR pentru majoritate în consiliul judeţean
Constanța – PSD şi ALDE formează majoritatea, deşi PNL a fost pe primul loc
Covasna – UDMR are majoritate solidă, iar în consiliu au mai intrat, cu scoruri aproape egale, PSD, PNL şi PPMT
Dâmboviţa – PSD are majoritate
Dolj – PSD are majoritate
Galaţi – PSD are nevoie de ALDE pentru majoritate
Giurgiu – PSD are o majoritate confortabilă, dar ar putea face alianţă cu ALDE
Gorj – După redistrubuiri, PSD ar putea avea majoritate singur, dar va face cel mai probabil o alianţă cu ALDE
Harghita – UDMR are peste 60%
Hunedoara – PSD va avea nevoie, cel mai probabil, de o alianţă cu UNPR şi PSRo pentru majoritate
Ialomiţa – PSD are majoritate, dar va forma probabil o alianţă cu ALDE
Iaşi – PSD are nevoie de ALDE pentru majoritate
Ilfov – Deşi PNL a obţinut cele mai multe voturi, PSD şi ALDE ar putea fi susţinute de PMP pentru majoritate
Mureş – UDMR are cele mai multe mandate în consiliul judeţean, dar nu are majoritate. O alianţă cu PNL este posibilă
Mehedinţi – PSD are majoritate, dar şi ALDE a trecut pragul de 5%
Maramureş – Coaliţia pentru Baia Mare (UNPR) are nevoie de PSD pentru majoritate
Neamţ – PSD are nevoie de ALDE pentru majoritate
Olt – PSD are majoritate, dar şi ALDE, şi UNPR au trecut pragul
Prahova – PSD are nevoie de ALDE pentru o majoritate la limită împotriva PNL şi PMP
Satu Mare – PSD şi ALDE ar putea forma majoritatea după redistribuiri. UDMR s-ar putea alătura alianţei
Sălaj – PSD are cele mai multe mandate, dar majoritatea depinde de UDMR
Sibiu – PNL poate forma majoritatea alături de FDGR
Suceava – PNL are majoritate
Teleorman – PSD are majoritate, dar şi ALDE a trecut pragul de 5%
Timiș – PSD are nevoie de UNPR pentru majoritate
Tulcea – PSD are nevoie de ALDE pentru majoritate
Vaslui – PSD are majoritate de peste 60%
Vâlcea – PSD are cele mai multe mandate, la mică distanţă de PNL, dar Partidul Ecologist Român ar putea înclina balanţa în orice direcţie
Vrancea – PSD are majoritate, dar şi ALDE a trecut pragul
Sursa Stiripesurse.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Politică Administrație
Dezvoltarea sistemului informatic în primăria comunei Doștat: Licitație lansată pe SEAP pentru simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni
Dezvoltarea sistemului informatic în primăria comunei Doștat: Licitație lansată pe SEAP pentru simplificarea procedurilor administrative pentru cetățeni Administrația comunei Doștat, a scos licitația, pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice, care prevede implementarea unui sistem informatic pentru simplificarea procedurilor administrative în primărie. Citește și: Reabilitarea și modernizarea primăriei Doștat: Licitația de aproape jumătate de milion de lei, […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 16 ore
Muntele Găina sau ”Muntele Dragostei” din Alba, unde are loc anual Târgul de fete, încărcat de legende și tradiție
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie: Ziua Mărcii Poștale Românești. Primele mărci poștale, tipărite în Moldova, în 1848
-
Sportacum 2 zile
FOTO: Reunire la Metalurgistul Cugir, cu revenirile lui G. Goronea, S. Itu și M. Codrea
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
15 iulie, Ciurica, o altă zi a femeilor! Dacă îţi baţi bărbatul, îţi va merge bine tot anul
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie: Ziua Transmisioniştilor Militari
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
14 iulie 1967: Tudor Arghezi, unul dintre cei mai importanți și mai influenți scriitori ai țării noastre, încetează din viață